Săptămâna Limbii Italiene în Lume celebrează în 2026 creativitatea
În perioada 19-25 octombrie 2026, cea mai melodioasă limbă a lumii devine din nou vedetă pe întreg mapamondul. Cea de-a XXVI-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume are în acest an ca tematică „Limbă genială: a concepe, a proiecta și a crea în limba italiană” („Lingua geniale: ideare, progettare, creare con l’italiano”). Dincolo de frumuseţea ei naturală indubitabilă, Peninsula Italiană a fost mereu şi un izvor nesecat de frumuseţe culturală, exprimată prin limba italiană, limba Renaşterii, a operei şi a unei literaturi care continuă să fie relevantă după secole. Tema propusă în acest an îşi doreşte însă să valorifice rolul limbii italiene nu doar în trecut, ci şi în viitor, în designul de avangardă, arhitectură, modă, tehnologie și artele spectacolului, ca un veritabil motor al creativității contemporane, explorând modul în care limba dă formă ideilor şi le transformă în realitate.
Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. se alătură cu bucurie în fiecare an sărbătorii limbii italiene, recuperarea şi promovarea limbii în cadrul comunităţii istorice italiene fiind unul dintre obiectivele foarte importante din misiunea asociaţiei. În acest sens, RO.AS.IT. publică de zeci de ani revista bilingvă „Siamo di Nuovo Insieme”, numeroase cărţi biligve dedicate culturii, limbii şi literaturii italiene, dar şi beletristică şi memorialistică. În plus, susţine învăţământul în limba maternă italiană la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Bucureşti şi este mereu alături de evenimentele organizate de Societatea „Dante Alighieri” din Bucureşti cu ocazia Săptămânii Limbii Italiene în Lume.
O altă iniţiativă dedicată promovării limbii italiene este concursul de eseuri în limba italiană „IO parlo italiano” adresat elevilor de liceu din toată ţara. În acest an, am decis ca faza a doua a concursului, proba orală cu evaluatorii, să se desfăşoare exact în cadrul aceste săptămâni, în data de 24 octombrie 2026, tocmai pentru a onora încă o dată limba atât de dragă nouă.
Dar, pentru ca un viitor să existe, nu trebuie să uităm niciodată trecutul pe care acesta este clădit. Aşadar, vrem să atragem atenţia cititorilor noştri asupra figurii lui Alessandro Manzoni, considerat părintele limbii italiene moderne. În secolul al XIX-lea, când Italia era unită politic, dar fragmentată în sute de dialecte locale, Manzoni a înțeles că o adevărată națiune are nevoie de o limbă unică, vie și accesibilă tuturor, nu doar elitelor. Misiunea sa a prins viață prin capodopera „Logodnicii” („I Promessi Sposi”), în care a adoptat dialectul toscan, o limbă fluidă, naturală, capabilă să exprime de la idei filosofice până la dialoguri simple. Modelul său lingvistic a fost impus oficial în școli și manuale, iar Manzoni a devenit astfel arhitectul identității culturale a Italiei de astăzi.
Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. a publicat în 2019 volumul „Vă povestesc romanul italienilor, «Logodnicii» de Alessandro Manzoni”, scris de Antonio Rizzo în colecţia „Îmi amintesc de o zi de şcoală”. Volumul face exact asta: poveşteşte romanul lui Manzoni unui public actual, ancorându-l în contextul istoric, atât al lui Manzoni, cât şi al perioadei în care are loc acţiunea romanului, în cel geografic şi cultural şi explicând publicului importanţa extraordinară a acestui roman.
Vă invităm să lecturaţi câteva pasaje din introducerea acestui volum, introducere intitulată sugestiv „«I Promessi Sposi», cioe l’Italia” („«Logodnicii», adică Italia”):
|
“I Promessi Sposi” è un capolavoro della letteratura italiana che conserva, intatte, la sua vitalità e la forza della sua attualità: ancora oggi è il ritratto del nostro Paese. Si avvia gloriosamente ai 180 anni d’età e ha accompagnato circa dodici generazioni di studenti, impartendo insegnamenti letterari, suggerimenti storici, avvertimenti morali, moniti religiosi, stimoli critici, consigli linguistici. Ma anche tanta, secondo alcuni, tanta noia. Purtroppo questo si deve in parte alla stessa scuola italiana, che poco ha fatto per riuscire a trasmettere l’attualità di questa grande opera, cominciando già con l’offrire allo studente l’immagine di un Manzoni „pretesco” e moralista. È un peccato, perché il romanzo è perfino piacevole e stimolante, laddove si sappiano cogliere tutti i segni di una storia narrata, piuttosto che descritta librescamente: una narrazione completamente immersa nella „Storia” di un secolo, il XVII, travagliatissimo per l’Italia. Infatti – e già questo è dirompente – l’attualità del romanzo, e quindi di Alessandro Manzoni, viene esaltata dall’inattualità dell’Italia, dall’essere, nel suo secolo XVII, „controtempo” in confronto con l’Europa, persistendo in Italia un’ideologia feudale e „controriformista”. Invece è stato proprio Manzoni a rovesciare il tradizionale concetto di Storia, scegliendo i suoi protagonisti fra i subalterni, i poveracci. E si è occupato dei fatti eterni del mondo: il conflitto fra umili e potenti, la fame, la guerra, l’epidemia che tutto distrugge e livella fra le classi sociali. Ha condannato – sia pure con raffinata ironia – la politica peggiore e tutto ciò che essa contiene: astuzia, ipocrisia, raggiro, giochi oscuri, mafia corporativa. Non da ultimo, nel suo romanzo l’autore mette a fuoco una quantità sorprendente di tipi e modi sociali mai tramontati. Per citarne alcuni: il prepotente, il vigliacco, la violenza fisica e psicologica sulle donne, l’ipocrisia nella famiglia, il criminale seriale e professionale, la psicologia della folla con le sue dinamiche di isteria collettiva che la spinge fino alla menzogna, e al vedere quello che non c’è, o capire quello che altri vogliono farci credere (oggi le chiamiamo fake news): una casistica che sfida il tempo, e pertanto attualissima.
[…]
“I Promessi Sposi” è pertanto una straordinaria dimostrazione di come la Letteratura – quella con la „L” maiuscola – attraversi sempre la Storia, prima di essere Storia della letteratura. La quale storia della letteratura, infine, è prima di tutto uno strumento di conoscenza e di giudizio rispetto al „Vero della Storia”. Poche opere, come “I Promessi Sposi”, sono chiara dimostrazione di questo principio. Narrazione di una discesa progressiva nella catastrofe, fino a quando una catastrofe più grave delle altre non provvede a pareggiare tutti i conti, e a mettere tutti i personaggi sullo stesso piano. |
Romanul “Logodnicii” este o capodoperă a literaturii italiene care conservă, intacte, vitalitatea și forța caracterului său actual: și în prezent este portretul Italiei. A început glorios în urmă cu 180 de ani și a însoțit aproximativ douăsprezece generații de elevi, oferind învățături literare, sugestii istorice, observații morale, observații religioase, stimulente critice, sfaturi lingvistice. Dar, după părerea unora, și multă, multă plictiseală. Din păcate, acest lucru este cauzat, în parte, de aceeași școală italiană, care nu a făcut prea multe pentru a reuși să transmită caracterul actual al acestei importante opere, prezentând studenților imaginea unui Manzoni „preoțesc” și moralist. Este un mare păcat, pentru că romanul este chiar plăcut și stimulator și putem recunoaște în el toate semnele unei istorii povestite, mai degrabă, decât pe cele ale uneia descrise livresc: o povestire complet cufundată în „Istoria” unui secol, al XVII-lea, foarte tulbure pentru Italia. De fapt – și acest lucru este deja deranjant – caracterul actual al romanului și prin urmare al lui Alessandro Manzoni însuși este sporit de menținerea caracterului învechit al Italiei, care, în secolul al XVII-lea, se afla „în contratimp” față de Europa, în Italia persistând o ideologie feudală și „contra-reformistă”. În schimb, Manzoni ost cel care a răsturnat conceptul tradițional de Istorie, alegând drept protagoniști oameni simpli, săraci. S-a ocupat de problemele eterne ale lumii: de conflictul dintre cei slabi și cei puternici, de foamete, de război, de epidemia care distruge totul și pune semnul egal între clasele sociale. El a condamnat – cu o ironie rafinată – cea mai rea politică și tot ce ține de ea: viclenia, ipocrizia, înșelăciunea, jocurile obscure, mafia corporatistă.
Nu în ultimul rând, în romanul său, autorul se concentrează asupra unui număr surprinzător de tipologii și cutume sociale care nu au dispărut niciodată. Să numim doar câteva: tipul nemilos, laș, violența fizică și psihologică asupra femeilor, ipocrizia în familie, criminalitatea în serie și profesionistă, psihologia mulțimii, cu dinamica sa de isterie colectivă care o împinge până la minciună și până la a vedea ceea ce nu există sau până la a înțelege ceea ce alții vor să ne facă să credem (astăzi le numim fake news): o serie de situații care sfidează timpul și, prin urmare, sunt foarte actuale.
[…]
Romanul „Logodnicii” este, așadar, o demonstrație extraordinară a modului în care Literatura – aceea cu „L” mare – traversează întotdeauna Istoria, înainte de a fi Istoria literaturii. Până la urmă, istoria literaturii este în primul rând un instrument de cunoaștere și de judecare cu privire la „Adevărul Istoriei”. Puține opere, precum „Logodnicii”, reprezintă demonstrația clară a acestui principiu. Povestea unei coborâri progresive în catastrofă, până atunci când o catastrofă mai gravă decât toate celelalte nu ia măsuri să echilibreze toate evenimentele și să așeze toate personajele pe același plan. |
|
Şi bineînţeles, vă invităm să (re)citiţi incipitul romanului, recunoscut instantaneu de orice cititor de limbă italiană:
|
„Quel ramo del lago di Como, che volge a mezzogiorno, tra due catene non interrotte di monti, tutto a seni e a golfi, a seconda dello sporgere e del rientrare di quelli, vien, quasi a un tratto, a ristringersi, e a prender corso e figura di fiume, tra un promontorio a destra, e un’ampia costiera dall’altra parte…“ |
„Acel braț al lacului Como care se îndreaptă spre miazăzi, între două lanțuri neîntrerupte de munți, plin de golfuri și de golfulețe, după cum înaintează sau se retrag aceștia, vine, aproape deodată, să se îngusteze și să ia cursul și forma unui râu, între un promontoriu la dreapta și o coastă largă de cealaltă parte…“ | ||
