Autor: www

Ziua Europei

Ziua de 9 Mai are o dublă semnificație: la data de 9 mai 1945 a luat sfârșit cel de-Al Doilea Război Mondial, iar la data de 9 mai 1950 a fost semnat actul rămas în istorie ca „Declarația Schuman”, prin care s-a pus piatra de temelie a Uniunii Europene. Ziua Europei reprezintă o ocazie specială de a fi mai aproape...

Paște fericit! Buona Pasqua!

Paște fericit! Buona Pasqua! De Sfintele Paști, Domnul nostru Isus Cristos să ne binecuvânteze pe toți cu sănătate, iubire și răbdare, pentru a trece peste toate provocările. Fiti binecuvântați cu Lumina Învierii! Per la Santa Pasqua, che nostro Signore Gesù Cristo ci benedica tutti, donandoci salute, amore e pazienza, per superare ogni provocazione! Che la Luce della Resurrezione vi benedica!...

Evaluarea cunoștințelor de limbă maternă italiană la „Dante Alighieri”

Joi, 29 aprilie, la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din București, în prezența reprezentanților Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a avut loc evaluarea cunoștințelor de limbă maternă italiană pentru cei 87 de elevi înscriși la clasele pregătitoare, un număr record de doritori. Cei mai mulți dintre copii s-au dovedit buni vorbitori ai limbii italiene, în dialogurile despre culori, fructe, jucării, părțile corpului,...

Vă invităm să participați la două concursuri

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită să participați la două concursuri distribuite în toate școlile din țară, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. Ajuns la cea de-a treia ediție, „EU vorbesc italiana /IO parlo italiano” se adresează elevilor vorbitori nativi de limbă italiană sau care studiază limba italiană ca limbă maternă, limbă modernă sau în sistem bilingv. „Repere...

25 aprilie, ziua semnării Tratatului de Aderare la UE

La data de  25 aprilie 2005, România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, primul Consiliu European la care a participat țara noastră, în calitate de observator, fiind cel din 16-17 iunie 2005. Prin actul semnat în Luxemburg, România s-a angajat să meargă ireversibil pe calea cea bună, adoptând valori europene precum libertatea, bunăstarea cetățenilor, combaterea excluziunii sociale, combaterea...

CONVOCATORUL ședinței Conferinței Naționale

Prin prezenta, am plăcerea să vă invit să luați partea la ședința Conferinței Naționale a Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. ce va avea loc prin mijloace de comunicare electronice cât și fizic la sediul cultural Casa d’Italia din București, în data de 22.04.2021 începând cu orele 14,00. Ședința ordinară este convocată conform art. 17 din Statut, norma de reprezentare...

Paște fericit! Buona Pasqua!

Paște fericit! Buona Pasqua! De Sfintele Paști, Domnul nostru Isus Cristos să ne binecuvânteze pe toți cu sănătate, iubire și răbdare, pentru a trece peste toate provocările. Fiti binecuvântați cu Lumina Învierii! Per la Santa Pasqua, che nostro Signore Gesù Cristo ci benedica tutti, donandoci salute, amore e pazienza, per superare ogni provocazione! Che la Luce della Resurrezione vi benedica!...

SIAMO DI NUOVO INSIEME – nr. 101 -102

SUMAR Nr. 101 -102 – Ianuarie – Martie 2021 Editorial ACTUALITATE / ATTUALITÀ Un eveniment în premieră, la început de an • Un evento in anteprima, all’inizio dell’anno Tradiția de carnaval merge mai departe • La tradizione del carnevale va avanti Paștele: de la creștinism la iepuraș… sau invers • La Pasqua: dal cristianesimo al coniglio… o al contrario Paga...

Sari la conținut