Alexandru Pesamosca, un etnic italian care a făcut minuni

La data de 1 septembrie s-au împlinit zece ani de la trecerea la cele veșnice a unei personalități asemănate cu Dumnezeu pentru minunile făcute întru salvarea copiilor, medicul chirurg cu origini italiene Alexandru Pesamosca.

Cu acest prilej, la centrul cultural „Casa d’Italia” a Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. a avut loc salonul „In memoriam Alexandru Pesamosca”, în care participanții care l-au cunoscut au împărtășit amintirile întipărite în suflet după întâlnirile cu ilustrul medic.

„Am avut bucuria și onoarea să îl întâlnesc personal. Amintirea lui va fi pentru noi una de excepție. Noi, ca și continuatori ai minorității italiene, încercăm să ducem mai departe povești frumoase despre astfel de oameni, care au provenit din această minoritate”, a spus, în deschidere, doamna președinte Ioana Grosaru.

După interpretarea transcripturilor a două interviuri făcute de realizatorul TV Gabi Popescu cu Natalia Pesamosca, sora marelui medic, și cu Alexandru Pesamosca, au luat cuvântul cei care au stat față în față cu „îngerul copiilor”.

„Știam că am un gigant în față”

Doamna Elvira Gheorghiță, jurnalist de presă medicală, și-a amintit că „pentru a avea acces la domnia sa, am intrat pe ușa etniei italiene. La vremea aceea exista ziarul «Di nuovo insieme», redactor-șef domnul Modesto Gino Ferrarini. Am realizat un scurt interviu axat pe minoritatea italiană. Viața domniei sale era o carte deschisă pentru cei care îi stăteau alături. Fiecare pacient, dincolo de emoție, însemna o nouă viață.

Zâmbetul său m-a fascinat. Niciodată, oricât de greu îi era, nu l-am văzut trist. Mă aștepta cu un zâmbet larg, mă îmbrățișa cu acel zâmbet și în momentul acela toate barierele cădeau. Știam că am un gigant în față, îmi era greu să vorbesc cu domnia sa, dar de fiecare dată pot spune că reușea să mă ridice la înălțimea domniei sale. (…)

Atunci când vorbeam despre italieni, se bucura o dată în plus. Îmi spunea: «Italienii sunt foarte apropiați de români. Uită-te la ei, suntem veseli toți, suntem ospitalieri, ne place să lucrăm și ne facem bine treaba la locul nostru de muncă. Italienii care au venit în România au fost muncitori, nu au venit aici să stea pe spinarea statului român. Au lăsat ceva în urmă. De asta îmi place și nu îmi e greu să spun: Da, domnule, sunt italian!»

Avea două inimi în una singură: una care bătea pentru italieni și una care bătea pentru români. Ceea ce ați făcut (n.r. evenimentul de evocare) este extraordinar. De acolo, de sus, sigur vă mulțumește.”

Doamna Mihaela Profiriu, vicepreședintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a povestit: „L-am cunoscut în tinerețe. Pe vremea aceea, lucra la spitalul Grigore Alexandrescu. Eu lucram la centrul de documentare medicală și venea foarte des să citească. Citea mult. Tot timpul era un zâmbet. Era înalt, suplu, cu un păr negru, lung. Arăta foarte bine. Unul dintre redactorii cunoscuți l-a numit Făt Frumos”.

„Se vorbea de el ca de Dumnezeu”

În stilul caracteristic, domnul Modesto Gino Ferrarini (aproape 92 de ani), președinte de onoare al RO.AS.IT., a preluat cuvântul și l-a descris pe chirurgul despre care a scris, din postura de jurnalist, în anul 2004: „Era minunat, era prietenos. Mi-a plăcut grozav cât era de legat de Italia. Era clar că e italian. În ultima parte a vieții se mișca greu. Era singurul care avea casa chiar în spital. Se vorbea de el ca de Dumnezeu. Făcea niște minuni, era fantastic din punct de vedere profesional. Ho Chi Mihn, Brejnev au apelat la el. Era chemat peste tot. A umblat ca o nălucă prin toată lumea. Era mare specialist. Ce reușea el, nu reușea nimeni”.

În sala de evenimente a „Casei d’Italia”, lângă portretul marelui Alexandru Pesamosca, a ars tot timpul o candelă, simbol al amintirii luminoase pe care cei de pe această lume i-o vor purta de-a pururi lui „tata Pesi”.