Rezultate concurs „IO parlo italiano / EU vorbesc italiana”
Avem bucuria de a-i anunța pe câștigătorii ediției din 2026 a concursului de eseuri în limba italiană „IO parlo italiano / EU vorbesc italiana”. Competiția din acest an le-a evaluat participanților atât competențele de redactare, cât și pe cele de exprimare orală. Ne-am bucurat nespus să descoperim tineri din diverse zone ale țării (Baia Mare, București, Constanța, Ploiești, Sebeș, Sighetu Marmației, Suceava, Tecuci, Tulcea) care stăpânesc exemplar italiana, o simt ca pe propria limbă maternă și păstrează o legătură profundă cu Italia. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. se mândrește că, prin această inițiativă lansată în 2019, le oferă în continuare elevilor vorbitori nativi un cadru ideal pentru a se exprima și a-și valorifica cunoștințele, susținând astfel una dintre misiunile sale esențiale: promovarea limbii italiene.
Felicitări câştigătorilor și tuturor participanţilor!
Câştigători
| Franțuzu Nicoleta Valentina, cl. a XI-a, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, Constanţa, prof. coord. Angela Francisca Doicescu
|
Premiul I | ||
| Lampitelli Giulia, cl. a XII-a, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Bucureşti, prof. coord. Răzvan Staicu
|
Premiul II | ||
| Bârgoan Alissia Martina, clasa a XI-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Suceava, prof. coord. Irina Natalia Daniela Maxim | Premiul III | ||
| Mențiuni | |||
| Dragan Alecsandra Teodora, clasa a XI-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Suceava, prof. coord. Irina Natalia Daniela Maxim
Giancola Marco, cl. a XII-a, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Bucureşti, prof. coord. Răzvan Staicu
|
|||










