MIRCEA GROSARU (30 iunie 1952 – 3 februarie 2014)

Prin tot ceea ce a creat, după 1989, pentru comunitatea etnicilor italieni din România dar și pentru țară, Mircea Grosaru își are portretul în fruntea Galeriei personalităților care au slujit-o și pe care vi le vom prezenta în site-ul nostru pe parcursul acestui an.

Mircea Grosaru s-a născut la 30 iunie 1952, la Buhuși, orașul în care avea să urmeze primii 11 ani şi jumătate de şcoală și unde şi-a înceapă cariera de sportiv de performanță. Apropiaţii de atunci îşi amintesc de un tânăr ambiţios, muncitor, calculat, care nu era dispus la compromisuri. Aceste trăsături s-au conturat şi mai puternic în anii ce au urmat, completate de viziunea sa asupra rolului minorităților naționale în România dar şi de capacitatea sa de organizare, care l-au ajutat să fie mereu cu un pas înaintea evenimentelor.

Au venit schimbările din 1989, și profesorul de matematică Mircea Grosaru nu a mai fost nevoit să-și ascundă legăturile cu Italia. În vara anului 1992, alături de soția sa Ioana Grosaru și de alţi câţiva prieteni cu origini italiene, a decis să publice într-un ziar local din Suceava un anunţ de înfiinţare a unei asociații care să-i aducă împreună pe etnicii italieni din oraș și din zonele învecinate. Grupul de entuziaști, astfel conturat a devenit, în 1996, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT.

În paralel cu activitatea din cadrul Asociației, în agitații ani de început, Mircea Grosaru a mai absolvit Facultatea de Economie din cadrul ASE București și Facultatea de Drept. De asemenea, a absolvit patru masterate la: Școala Superioară de Studii în Administraţie (Roma), Economie generală (ASE Bucureşti), Colegiul Naţional de Apărare Carol I (Academia Militară Bucureşti) şi Institutul Diplomatic Român.

La alegerile parlamentare din 2004, Mircea Grosaru a câştigat primul mandat de deputat, ca reprezentant al minorităţii italiene în Parlamentul României. Formația sa juridică și competența dovedite în domeniu l-au recomandat pentru poziția de membru în Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor, comisie din care a făcut parte şi în perioada următoarelor două mandate. Alegerea ca deputat i-a permis lui Mircea Grosaru să se implice activ în chestiunile legislative legate de drepturile minorităţilor naţionale şi să contribuie la consolidarea relaţiilor de colaborare dintre România şi Italia. În calitatea de membru al Grupului parlamentar de prietenie România – Italia a făcut parte din delegaţia care a obţinut din partea autorităţilor de la Roma recunoaşterea oficială a Bisericii Ortodoxe în Italia. Pentru activitatea sa, meritele i-au fost răsplătite și prin acordarea decorației Steaua Republicii Italiene în rang de cavaler din partea Președintelui Italiei Giorgio Napolitano.

Mircea Grosaru a fost un om inteligent, plăcut, sociabil, câștigând respectul colegilor săi prin diplomație și rațiune. Rareori se supăra sau lăsa să se vadă supărarea sau preocuparea, pe fața lui. Avea o fire optimistă, încrezătoare. Pentru el, nimic nu era imposibil de realizat!

După dispariţia sa (3 februarie 2014), scaunul din sala de şedinţe a Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor nu a mai fost ocupat de nimeni, iar atunci când parlamentarii jurişti se confruntau cu o problemă delicată, se uitau în acea direcţie şi se întrebau: „Oare cum ar fi gândit Mircea abordarea acestei probleme?”

Mircea Grosaru a fost un politician atipic. Nu obişnuia să promită. Îşi punea ceva în gând, mai întâi realiza și apoi anunța. Pe acest principiu, în plină criză economică, a reuşit să obţină fonduri pentru reabilitarea lăcaşelor de cult din oraşele şi comunele în care există comunităţi de etnici italieni, pentru infrastructura de acolo, precum și pentru educație. Atunci când era rugat să enumere cele mai importante realizări, deputatul punea, printre primele locuri, reintroducerea, după 60 de ani, a claselor cu predare în limba maternă italiană la Liceul „Dante Alighieri” din Bucureşti.

A fost apreciat deopotrivă de românii de origine italiană, care consideră că „a făcut mai multe decât toți cei de dinainte lui, la un loc”, cât şi de italienii din noul val (veniți după 1990). Iată cum a fost descris Mircea Grosaru de Antonio Rizzo, om de cultură italian: „Mi s-a părut, după o perioadă de frecventare, că Asociaţia Italienilor din România reprezenta un fel de punte între ceea ce lăsasem în urmă şi tot ceea ce era de descoperit: noi stimuli şi perspective noi cu ajutorul cărora se întrevedeau contururile unei patrii noi, noi prietenii, noi rădăcini. Probabil una dintre acele „ancore de acostare” într-un port. Mi-l amintesc pe Mircea ca pe o persoană discretă. Nu-ţi impunea aderarea la obiectivele lui, dar într-un mod simplu şi direct îţi transmitea viziunea sa cu privire la „italienii din România”. Îţi prezenta cu un entuziasm contagios proiectele sale, te implica în idealurile sale de protejare a unei culturi comune, o cultură pe care Mircea nu voia absolut deloc să se piardă. Și îți prezenta totul firesc, apărând abordarea apolitică a Asociaţiei, însă întotdeauna cu încordarea aceluia care are un vis: să creeze un „port” ideal în care să promoveze cultura italiană în sensul cel mai larg al cuvântului: activități – confluențe – tradiții – rădăcini şi origini italiene – comunitate – istorie. (…) După cum am perceput eu, Mircea a fost capabil să creeze în jurul RO.AS.IT.- ului o „mini-patrie” ospitalieră, cu evenimentele sale, cu participările, întâlnirile, cercetările, publicaţiile sale; inițiative numeroase care, privite în ansamblu, reprezintă astăzi un adevărat patrimoniu.

Mircea Grosaru reprezintă un model de succes al celui care a construit ceva trainic pornind de la zero. Al celui care a plecat de jos şi a reuşit, numai prin forte proprii, să urce scara socială până la cele mai înalte demnități. În ciuda devenirii, a rămas mereu acelaşi. I-a tratat mereu pe toţi cu acelaşi respect: de la femeia de serviciu, la ministru. A fost mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de problemele care îi măcinau sufletul. Aşa va trăi pentru totdeauna în inima celor care l-au cunoscut”.