CENTENARUL MARII UNIRI

Centenarul Marii Uniri și încheierea Marelui Război reprezintă pentru Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. și un prilej de reevaluare a memoriei timpului trecut și de readucere în atenția publicului a rolului și a implicării personalităților cu origini italiene, care au contribuit, alături de alte figuri ilustre ale neamului românesc, la formarea și edificarea României moderne. În semn de omagiu, deschidem această nouă secțiune a site-ului nostru, dedicată portretelor unor reprezentanți de seamă ai etniei italiene din România, precum și a realizărilor acestora.
Pe acest site, veți găsi, de asemenea, și propuneri de trasee turistice pe care sunt marcate obiective (monumente arhitectonice și de artă, tehnice etc.) la realizarea cărora și-au adus contribuția italienii din România, și care ar trebui să fie mai bine cunoscute. Pluralitatea culturală și cea a identităților este deosebit de importantă pentru noi, ca expresie a unității în diversitatea ei.

NESTOR CULLURI

A urmat și el Școala Națională de Arhitectură și a fost, ani de zile, Șeful Catedrei de Sculptură și Modelaj a Facultății de Arhitectură. A lucrat ani de zile cu...

MIHAI NICULIȚĂ

Născut la Borca, pe Valea Stânișoarei, fiu al Mariei Pezamosca, Mihai Niculiță provine pe linie maternă dintr-o numeroasă familie de meșteri italieni (constructori de drumuri, poduri, biserici și construcții civile)...

VICTOR ASQUINI (1892 – 1969)

VICTOR ASQUINI (1892 – 1969)

Victor Asquini a fost fiul constructorului Silvio Asquini, sosit în București din zona Udine, în anul 1881.  În 1913, a obținut diploma de arhitect la Politehnica Hildburgansen din Germania, iar...

Sari la conținut