Sfânta Liturghie a Crismei
Astăzi, în ziua de miercuri a Săptămânii Patimii Domnului, la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” din București s-a celebrat Sfânta Liturghie a Crismei – sfințirea uleiului folosit la celebrarea sacramentelor Botezului, Mirului, Hirotonirii preoților și Ungerii bolnavilor – Taina Sfântului Maslu.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, iar alături de acesta au fost ÎPS Ioan Robu, PS Cornel Damian, episcopul greco-catolic Mihai Frățilă, preoții parohi ai Arhidiecezei, persoane consacrate și credincioși. Printre aceștia din urmă s-au numărat și membrii Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.
În predica sa, ÎPS Aurel Percă, a vorbit despre reînnoirea promisiunilor preoților din ziua hirotonirii, despre cum aceștia trebuie să fie buni urmași ai lui Cristos, prin tot ceea ce fac, prin toata ființa lor, pentru a atrage pe oameni la Cristos. Un moment special a fost acela al Jubileului preoților și al rugăciunii speciale pentru acest moment.
Înaintea binecuvântării de la finalul Liturghiei, ÎPS Percă a invitat pe domnul Ciprian Olinici – Secretar de Stat pentru Culte – să ia cuvântul.
În zilele rămase până la marea sărbătoare a Învierii Domnului, vă dorim post ușor și un Paște binecuvântat.