Asociația Italienilor din România, prezentă la Salonul Literar „Axis Libris”
Miercuri, 16 decembrie 2015, ora 13:00, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a organizat o Ediție Specială a Salonului Literar „Axis Libri“, eveniment la care au fost prezenți și membrii asociației din Galați.
Au fost prezentate volumele: „Fior decadent”, autor Alexandru Halupa; „Sonete”, autor Vasile Mandric; „Îmi amintesc de o zi de școală, Dante: Infernul în cânturi și terține alese”, autor Antonio Rizzo; „Adevăruri mari scrise cu litere mici”, autor Mihai Vintilă; „Reprezentanțe consulare europene la Galați în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, autor Ana-Maria Cheșcu.
A prezentat și a moderat: Grosaru Ioana, președinta RO.AS.IT., Zanfir Ilie, managerul Bibliotecii „V.A. Urechia”.