Primul salon cultural al anului, la „Casa d’Italia”
Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 17:00, la sediul cultural „Casa d’Italia” din București, va avea loc primul salon cultural al anului, în cadrul căruia soții Luigia și Remus Manoleanu vor susține un recital de muzică clasică.
Seria evenimentelor culturale organizate de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. în anul 2016 s-a deschis luni, 11 ianuarie, cu o dublă prezentare de carte la Suceava.
Astfel, la ora 12:00, în Aula Corp E a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, a avut loc o conferința prilejuită de lansarea lucrării „Îmi amintesc de o zi de școală – Caietul 2. Dante: Infernul în cânturi și terține alese”, scrisă de Antonio Rizzo.
Cartea a fost prezentată apoi, de la ora 16:00, și într-un eveniment organizat de RO.AS.IT. la Biblioteca „I. G. Sbiera”. Pe 12 ianuarie, lucrarea a fost prezentată și la Fălticeni, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.