Pe urmele italienilor din Bucovina. Istorie, origini, profesii

 Italienii din Bucovina.

Istorie – origini, cultură, tradiții, continuitate.

Pentru noi astăzi, Bucovina înseamnă cea mai mare parte a județului Suceava. Numită așa de pe vremea ocupației austro-ungare, de la bogatele ei păduri de fagi, Bucovina cuprinde ținuturi care se întind și dincolo de granițele țării. Astfel, pentru a vorbi de italieni în Bucovina, trebuie să ținem seama de contextul istoric, de evnimentele care au determinat venirea lor pe aceste meleaguri și, bineînțeles, de interesele care îi atrăgeau spre aceste ținuturi, îndemnându-i chiar să și rămână.  Legăturile „Bucovinei”cu Italia și cu italienii datează din vremuri foarte vechi. Evul Mediu ne aduce în atenție pe negustorii, misionarii, ostașii, constructorii de cetăți, artiștii, aventurierii, bărbierii sau medicii care îndeplineau și alte misiuni sau roluri cum ar fi, de exemplu, cele de tălmaci. Sunt dovezi că printre cei mai cunoscuți dintre „italienii” acelor timpuri, datorită științei și faimei lor, venețienii erau cei mai solicitați de către domnitorii autohtoni. Ștefan cel Mare și Sfânt avea o strânsă legătură cu Italia acelor vremuri, cu Papa de la Roma, cu Florența, cu Genova și, mai ales, cu Veneția. Fiind încurajate schimburile comerciale, se aduceau din acele locuri prețioase brocarturi și alte obiecte de lux. La curtea sa, întâlnim specialiști din aceste republici, folosiți pentru diverse servicii. În cartea Interferențe spirituale italo-române, istoricul Gheorghe Macarie amintește de un „maestro Zoanno barbero”, folosit ca toți bărbierii de atunci și pentru mici tratamente pe care le aplicau după știința medicinii acelor vremuri. Printre aceștia se numărau  medicul sicilian Don Anton Branca, de exemplu, sau Matteo Muriano, medicul venețian care a tratat rana domnitorului Ștefan cel Mare, dar care îndeplinea cu devotament multe misiuni în slujba Serenissimei Republici. După moartea lui Muriano, la Suceava a fost trimis medicul venețian Girolamo da Cesena. Întârzierea sosirii lui la timp, pentru a-i fi de folos domnitorului bolnav, se explică și prin faptul că venețienii nu găsiseră o altă persoană potrivită și instruită corespunzător. Epoca lui Ștefan cel Mare consemnează multe alte episoade de emigrație italiană  temporară. Medicii erau pe primul loc, apoi veneau arhitecții, constructorii, decoratorii, pictorii etc. Se vede clar influența renascentistă exercitată în timpul marelui voievod, continuată apoi și de urmașii săi. Referindu-se la această perioadă de timp, italianul Salvatore Sibilia, în 1937, remarca influența Italiei în legătură cu unele aspecte existente la Mănăstirea Putna, acolo unde își doarme somnul de veci domnul Moldovei. O altă dovadă a prezenței italiene pe aceste meleaguri este și piatra funerară, datând de la 1512, a unui magister in diversibus artibus, Baptista de Vesentino, descoperită în cimitirul parohiei catolice a Sucevei (sursa: Gheorghe Macarie).

Multe alte episoade, unele chiar triste, din istoria locurilor de origine, au favorizat rămânerea italienilor pe aceste meleaguri, unde beneficiau de spiritul de toleranță specific localnicilor, simțindu-se ocrotiți. Este cunoscut cazul italianului Dorio Cataneo, devenit vameș și cămătar, care a intervenit pentru salvarea tinerilor ostași italieni, în trecerea lor prin Moldova, scăpați din asediu, după cucerirea Caffei de către turci. Astfel de întâmplări atestă faptul că posibilitatea existenței istorice, în zonă, a unor italieni este o realitate. În acest teritoriu de graniță avem deseori ocazia să întâlnim multe familii cu nume care au rezonanță italiană, precum Piticari, Merticari, Boca, ale căror rădăcini se pierd în negura timpului. Aceste nume trimit spre posibilitatea existenței unor familii de origini genoveze, venețiene, florentine, dar și de proveniență italiană pe linie bizantină. Grăitoare sunt și pietrele funerare din cimitirele evanghelice sau catolice din diferite localități ale județului, precum cel de la Prisaca Dornei (foto jos), unde descoperim scrise multe nume de italieni.

Între anii 1767 – 1918, prezența italienilor în zonă este legată și de situația administrativă a teritoriului pe care s-au așezat. Localitățile Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc,Vatra Dornei, Siret și Vicovu de Sus erau în teritoriul aflat în stăpânire austro-ungară, sub denumirea de Bucovina.

Teritoriile din nordul Italiei – Piemonte, Lombardia, Trento, Friuli, Veneto – erau și ele provincii ale Imperiului Habsburgic. În acest spațiu al Imperiului, italienii vor circula în calitate de cetățeni austrieci. Astfel, o situație statistică privire la numărul exact de italieni aflați în acest teritoriu este greu de stabilit, ei declarându-se în diverse recensăminte, cetățeni austrieci. În schimb, avem mai multe informații despre influențe ale stilului italian în Bucovina, prezența italienilor remarcându-se prin construcțiile rămase. Renumiți specialiști în construcții, italienii au lăsat urme ale muncii lor în toate localitățile din teritoriile ocupate. Clădiri, drumuri, poduri la care au lucrat, pot fi văzute și azi, la Suceava (Gara de Nord), la Vatra Dornei (clădirea Primăriei), alte clădiri la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți. Zonă cu multe păduri, Bucovina i-a atras pe italieni și în domeniul exploatărilor forestiere. De la ei s-au păstrat în limbajul de specialitate unele cuvinte: ”hei-volta” când trebuie pus bușteanul pe poziție, ”vardo”, când se dă drumul la buștean pe jgheab sau ”țapina”, numele uneltei de prins bușteni.

Din anul 1832 funcționa în zonă și o societate care se ocupa de fabricarea țesăturilor pentru îmbrăcăminte liturgică, numită ”Ditta Cavaler Carlo Buttarelli”, care, în anul 1888, obține și o medalie de aur la expoziția organizată la Vatican. În partea de teritoriu care a rămas în regat, zona Fălticeni, Broșteni, munții Stânișoarei, o prezență importantă a italienilor va fi remarcată odată cu deschiderea șantierelor, care aveau nevoie de mână de lucru calificată. Urcarea pe tron a Regelui Carol I corespunde unei largi politici de modernizare a Principatelor Române. Pe întreg teritoriul se vor deschide șantiere care vor atrage, pe lângă lucrători autohtoni, și o importantă forță de muncă din afara țării. Renumiți meseriași, pricepuți constructori și pietrari, italienii vor fi printre cei mai căutați. Confruntată cu mari probleme economice, Italia sfârșitului de secol XIX și început de secol XX devenise țară de emigrație. Un număr mare de persoane în căutare de lucru soseau în România, mai ales din provinciile nordice ale Peninsulei: Udine, Fruli Veneția Giulia, Trento, Lombardia, Piemonte. Specializați în diverse meserii: mineri, constructori de căi ferate, de viaducte sau galerii de mină, tăietori în piatră, muncitori forestieri, vor sosi în România, în Moldova, pe Valea Bistriței, la Bacău, Piatra Neamț și până sus spre Ostra, la Crucea, județul Suceava, la Fălticeni, Mălini, Liteni.

Marele flux migrator va determina autoritățile italiene să dea atenție tot mai mare situației create. Încercând să țină sub control fenomenul și să obțină date cât mai reale despre mișcarea emigranților, ele solicitau periodic informații de la consulatele lor teritoriale, colaborând cu instituțiile administrative românești.

A fost elaborat chiar și un ghid cu recomandări pentru cetățenii italieni care doreau să vină în România.

Pentru Italia, exodul populației în căutare de lucru începe încă din sec. al XIX-lea. Prin anii 1860 se înregistrau cifre alarmante, care au determinat autoritățile italiene să se implice foarte serios în problema emigranților. Chiar și cu această prevedere, era greu de făcut o estimare a situației emigrației din acea perioadă de început, din lipsa statisticilor oficiale. În anul 1871, Consulatul italian de la București propune autorităților române susținere pentru realizarea unui recensământ în noaptea dintre ani. Legea fusese aprobată în Parlamentul italian și ratificată de Regele Vittorio Emanuele II. Cetățenii italieni aveau obligația să se declare, (declarațiile putând fi făcute verbal sau în scris), la consulatele sau viceconsulatele italiene existente pe teritoriul României, sau, unde nu existau, la prefecturi sau subprefecturi de județ. Amenda pentru neprezentare era de 50 de franci.

De reținut că printre multele județe unde nu s-a prezentat nici un italian se numără și Suceava. Nici următoarele recensăminte din anii 1874, 1879, 1881 nu au adus mai multe informații. Numărul de italieni aflați în Bucovina nu a putut fi stabilit cu precizie nici chiar atunci când recensământul a fost făcut după un criteriu de identificare care părea determinativ și realist: declararea etniei după limba vorbită (recensământul din 1930). Și chiar dacă statisticile au indicat cifre mici de italieni în Bucovina, în realitate numărul lor ar fi fost mult mai mare, ei declarându-se supuși ai altui stat decât Italia. Declararea naționalității, cu toate criteriile care păreau realiste și stimulative pentru cetățeni, nu a rezolvat problema cunoașterii exacte a numărului cetățenilor italieni rezidenți, nici în țară și, prin urmare, nici în Bucovina.

Dintr-un recensământ solicitat de Legația Italiană din București la 17/29 august 1881, care își propunea să identifice numărul italienilor aflați la muncă temporar, în trecere sau rezidenți în România, aflăm și situația italienilor care se declaraseră în județul Suceava. Astfel, în comuna Liteni s-a declarat un singur italian, iar cei din comuna Broșteni s-au declarat supuși ai unui alt stat decât Italia. Între anii, 1890 și 1892 România și Italia făceau, din nou, un schimb de date statistice pentru un alt recensământ. O nouă statistică făcută în anul 1896 indică numărul de 13 lucrători italieni la Fălticeni și 100 la Mălini, iar alți 160 angajați la Societatea Veneto din Dorohoi, Stânișoara (Fălticeni) și Cernavodă, după un studiu al Alinei Dorojan. Adesea, Legația Italiană de la București, pentru a avea o evidență cât mai bună a italienilor intrați în țară, utiliza date furnizate de Ministerul Român de Interne. Aflăm, de exemplu, că între 1 ianuarie 1896 și 1 ianuarie 1897, prin stația vamală de la Burdujeni au intrat 217 italieni, pe la Dorna – 4 italieni, la Iași – 12. În total, în acel an, intraseră (legal înregistrați) peste 7.931 de italieni în România. (Sursa: Emanuele Beccaria Incisa). Potrivit recensământului general din 1899, pentru Suceava s-au declarat 69 de italieni, la Putna 48 de italieni (Colescu op.cit:89-91), la Mălini 41, Sabasa 25, Preutești 2. Pe la 1905 se înregistra în județ un număr de 14 persoane, puține în comparație cu județele limitrofe, ca de exemplu: Bacău, 217, sau Botoșani, 58. Construirea peste munții Stânișoarei, între anii 1901-1903, a drumului strategic cunoscut ca „ Drumul Talienilor” a adus în zonă o echipă mare de meseriași pietrari italieni. Și astăzi întâlnim în unele localități de pe traseul lui, Văleni, Borca, Broșteni, descendenți ai lucrătorilor italieni rămași aici. Recensământul din 1930 indică un număr mic de italieni stabiliți în Bucovina, vorbindu-se de un procent de 0,4% în mediul rural și 0,3% în mediul urban.

Până la cel de al Doilea Război Mondial, italienii reușiseră să își formeze numeroase colectivități prin diferite zone și localități din țară. Astfel, și în Bucovina existau multe familii de italieni, numărul lor neputând fi însă niciodată precizat cu exactitate, o parte din motive fiind relatate mai sus, în materialul de față. După război, pentru italieni situația s-a schimbat. Ei au fost puși să aleagă între întoarcerea în Italia și renunțarea la cetățenia italiană, pentru a rămâne în România. Nu s-a mai vorbit despre italieni nici în județul Suceava și, totuși, familii ca Moruzzi, Teruzzi, Vettor, Stella, Tassotti, Amzollini, Grapini, Antonio au locuit aici.

Alexandru Pedimonte (stânga), primarul italian din Vatra Dornei.	Giovanna și Iosif Pezamosca (sat Văleni-Stânișoara, comuna Mălini)

După anul 1989, noua conducere a țării recunoaște drepturile omului și acordă libertate de exprimare tuturor cetățenilor. Cetățenii de origine italiană vor fi și ei între minoritățile care își vor reafirma identitatea. Și, astfel, cu entuziasmul de început, vor căuta să facă vizibilă și să reafirme o colectivitate despre care s-a vorbit prea puțin. Poate și din acest motiv, dar mai ales din prea marea asemănare cu populația majoritară, italienii au fost ușor de integrat și foarte repede de asimilat. Ei sunt însă o realitate care continuă să existe ca persoane cu o identitate, cu o istorie bine definită, în cadrul colectivității majoritare de azi.

Mircea Grosaru

În anul 1992, din iniţiativa unui grup de descendenţi ai emigranţilor italieni stabiliţi în zona Bucovinei ( între care Grosaru- Marenzi, Amzollini, Tassoti, Butnaru-Teruzzi, Antonio, Pesamosca,Vettor, Stella, lor alăturându-li-se și simpatizanți), cu mult entuziasm și mai ales cu dorinţa explicită de a reface unitatea comunităţii italienilor din țara noastră, s-a înființat Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., continuându-se astfel o tradiție existentă în România în secolul trecut. Președintele ei și apoi deputatul, din 2004 pană în anul 2014, a fost prof. Mircea Grosaru (1952-2014), cel care a reușit să o dezvolte și să o ridice până la nivel național și chiar internațional. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a devenit astăzi, datorită activității sale, o organizație importantă, fiind recunoscută de statul român drept continuatoare a tuturor comunităților de italieni care au existat în țară până la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale. Obiectivele asociației sunt conservarea și promovarea identității minorității italiene prin cultură, artă, tradiții și educație. Activitatea ei poate fi cunoscută prin intermediul propriilor mijloace mass-media, revista Siamo di nuovo insieme, jurnalul Piaza Romana și site-ul www.roasit.ro.

Cultura

            Italienii trăitori în Bucovina au contribuit la dezvoltarea patrimoniul național al României prin personalitățile lor. Contribuții importante în domeniul culturii și-a adus o familie de origine franco-italiană, foarte numeroasă, Cazaban- Barberis, stabilită în Fălticeni: sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Soutzou, artistele Nora Marinescu și Marioara Cădere, compozitoarea Mansi Barberis, scriitorii Theodor și Alexandru Cazaban, arhitecții Georges Cazaban și Silvia Păun, academicianul și profesorul Alexandru Timotin, actorul Jules Cazaban și fiul acestuia, compozitorul Costin Cazaban, regizoarea Sorana Coroama Stanca și fiul ei, istoricul Radu Coroama. Cei mai mulți s-au format la Fălticeni, unii au fost elevi ai Liceului „Nicu Gane” și toți reprezintă o mândrie a urbei.

Primul din familie a fost François Cazaban, (francez – occitan, n.1810 la Carcassonne), inginer constructor de drumuri și poduri. Unul dintre fiii săi, ing. Jules Cazaban, s-a căsătorit cu italianca Ida Ademollo (1844, la Florența). Una dintre fiicele lor, Margherita Cazaban, s-a căsătorit în 1897 tot cu un constructor italian, inginerul de drumuri și poduri Giuseppe Barberis, născut la Parma, absolvent al Politehnicii din Torino (1892). Membru al Societății  Politehnice încă din 1894, Giuseppe Barberis a lucrat la Serviciul de Întretinere CFR  de la Iași, Botoșani, Chișinău, Galați, București și Bacău. Familia Barberis a locuit temporar și la Botoșani și la Fălticeni, unde Giuseppe Barberis a avut lucrări. Fiica lui Giuseppe Barberis și a Margheritei Cazaban, Clemansa, elevă a lui Alfonso Castaldi și George Enescu, a devenit violonistă, compozitoare și profesoară la Conservator, cunoscută sub numele de Mansi Barberis. Mansi Barberis a fost mama celebrei regizoare de teatru Sorana Coroamă Stanca (fostă președinte de onoare a RO.AS.IT.) și bunica istoricului Radu Coroamă, fost director al Muzeului Național de Istorie a României. Cea de-a doua fiică a familiei Barberis, Margherita (Migheta), căsătorită Timotin, a fost mama arhitectei Silvia Păun și a academicianului Alexandru Timotin, specialist de excepție în electrotehnică. (informații extrase din filmele realizate de Anca Filoteanu, pentru RO.AS.IT.)

În anul 1938, pentru o perioadă de câteva luni, din februarie până în iulie, localitatea Vatra Dornei a avut un primar etnic italian, Alexandru Pedimonte. În perioada dintre cele două războaie mondiale, acesta a fost și unul dintre cei mai bogați oameni din zonă.

Dintre construcțiile realizate de italieni în județul Suceava amintim: „Drumul talienilor” de peste munții Stânișoarei și „Crucea talienilor”, realizată de meseriași la finalizarea lucrărilor. Urmași ai unor lucrători la acest drum au azi descendenți care duc mai departe tradiția de buni specialiști. Un exemplu este cel al familiei Pesamosca prin ing. doctor Mihai Niculiță, constructor și specialist în consolidări și restaurări. Constructorii italieni (din familia Pesamosca și alții) au participat la ridicarea mai multor biserici (ex. Pipirig, Borca centru) și la toate lucrările anexe de pe Drumul Talienilor (podul peste Moldova, mai multe poduri metalice, podețe în boltă, clădiri cantonale, școala din Mălini ș.a.) Printre lucrările rămase de la italieni mai amintim: clădirea Prefecturii din Vatra Dornei, clădirea Cazinoului din Vatra Dornei, bisericile (Văleni, Panaci, Broșteni), diferite clădiri în Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.

În prezent, în activitatea culturală a Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. s-au realizat proiecte în colaborare cu diverse instituții de cultură și de învățământ din județul Suceava: Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Biblioteca ”I.G. Sbiera”, Muzeul Județean de Istorie, Muzeul ”Ion Irimescu” sau cu organizații ale celorlalte minorități. Dintre cele mai importante menționăm: simpozionul ”Neoumanismul și dialogul intercultural”- edițiile 2005, 2006. 2007, expoziția de fotografie documentară ”De la emigrare la integrare”, expoziția de pictură ”De la Garullo Garulli la arta decorativă contemporană”(2017), expoziții personale ale pictoriței Angela Tomaselli, simpozionul „Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc” (2018), cursuri de limba italiană, editari și prezentări de carte bilingvă, spectacole de muzică și dans tradițional și ”Cupa Interetnică Bucovina”- competiție organizată anual de DJTS, din 2003.

Neoumanismul și dialogul intercultural

 De la Garullo Garulli la arta decorativă contemporană

Vernisajul expoziției „De la emigrare la integrare”, organizat la Consiliul Județean Suceava.

 

Întâlnire cu literatura italiană, la Fălticeni

 Tradiții, meșteșuguri, obiceiuri

Credincioși, etnicii italienii păstrează o strânsă legătură cu biserica, majoritatea fiind de religie catolică. În rândul etniei de astăzi, însă, sunt numeroși membri și de altă confesiune, mai ales ortodoxă. Astfel, cele mai importante tradiții, care sunt păstrate și astăzi, sunt legate de calendarul religios. De Crăciun, de Paște, se merge la biserică. Cu ocazia acestor sărbători, familia se reunește la masa festivă, unde se servesc preparate culinare pe bază de carne de porc sau iepure, nelipsind bineînțeles, dulcele specific între care Panetone, de Crăciun, sau Colomba, de Paște (un panetone în formă de porumbel). Departe de casă, stabiliți și în Bucovina, italienii au purtat cu ei o cultură diferită de a localnicilor, disponibilitatea de a se adapta, facilitată de limba asemănătoare i-a ajutat însă, să se integreze ușor, însușindu-și repede obiceiurile acestora, împrumutându-le pe ale lor, totodată. Obiceiurile gastronomice sunt poate cele care îi apropie cel mai mult pe oameni. În care casă de român nu se gătesc astăzi pizza, spaghetti, risotto, multe rețete din bucătăria italiană fiind preluate azi cu mare plăcere de români.

Dansul și cântecul (canzonele) italiene sunt printre cele mai frumoase tradiții care se păstrează și în zilele noastre. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., organizează și participările la diferite festivaluri, cu ansamblurile, ”Din nuovo insieme”, ”Allodola”, ”Amicii” și cu artiști vocali sau instrumentiști, de origine italiană: Antonio Furnari, Alex Tomaseli, Bianca- Luigia, Roman și Stanca- Maria Manoleanu. Iar, de peste 11 ani, asociația RO.AS.IT. organizează la Iași propriul său festival interetnic intitulat ”Confluențe”, cu scopul de a duce mai departe aceste tradiții.

Frații Ernaldo și Palmiro Stella, împreună cu deputatul Mircea Grosaru și cu Ioana Grosaru.

Ca îndeletnicire sau meșteșug casnic, italienii erau pricepuți în confecționarea scarpeților/ espadrile – o încălțăminte ușoară, lejeră, făcută din materiale textile cu talpă croită după picior. Un exemplu a fost italianul Stella Palmiro, din comuna Vadul Moldovei, care își confecționa scarpeți pentru purtat la muncile gospodăriei. Din păcate, tinerii de astăzi nu mai păstrează această tradiție, care riscă să rămână o preocupare răzleață și de conjunctură în sânul comunității, ea pierzându-se cu trecerea timpului. Mari și foarte pricepuți vânători, italienii au adus în zonă arta panoplierii trofeelor de vânătoare și tradiția împăierii animalelor vânate. Însă, meseria care le-a adus cea mai mare faimă italienilor a fost cioplitul pietrei și (cine nu a auzit despre pricepuții meseriași în realizarea monumentelor?) a statuilor, din piatră sau din marmură întâlnite, în toate județele României.

Contribuția etniilor la progresul statului român modern

Fie că au rămas definitiv în România sau numai pentru o perioadă, importanța contribuției italienilor la dezvoltarea domeniilor în care au lucrat este remarcabilă.

Nu putem omite niciun domeniu, de la cel cultural la cel al muncii de șantier, unde să nu fie întâlniți. Simpli muncitori, arhitecți sau ingineri, italienii se regăsesc peste tot în țară la construcțiile de drumuri, de poduri, de căi ferate, de edificii impozante, de gări, de biserici, de case, de sedii ale unor instituții. Ca medici, profesori, educatori și formatori în muzică, pictură, teatru, jurnaliști, cu toții au contribuit remarcabil la dezvoltarea domeniilor în care au activat. Comunitatea italienilor din România este o prezență activă în țara noastră, minoritatea italiană fiind și astăzi reprezentată în toate județele țării, numai în Suceava înregistrându-se oficial, în prezent, 59 de etnici italieni.

Crucea talienilor, imediat după inaugurare. În fața ei, muncitori italieni.

O mărturie impresionantă a trecerii constructorilor italieni pe meleaguri sucevene, CRUCEA TALIENILOR, de la înălțimea munților Stânișoarei, rămâne simbol de măiestrie, de legătură de suflet între italieni și români, un simbol de credință și neuitare.

de Ioana Grosaru