Monumentul soldatului cunoscut

Minuni în vremea noastră, nu cred a se mai face, nota cu amărăciune, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Grigore Alexandrescu în timp ce stingea, palid, „sfânta candelă – a sperării”. Îndeobște este încetățenită opinia că minunile s-au produs demult și departe – in illo tempore – cum ar zice Mircea Eliade. Ei bine, nu! Mărturisesc cu mare emoție că în ziua de 29 iunie 2018, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în târgul rabinilor buhușeni, s-a produs un miracol la care au fost martori și pot confirma acest lucru, fețe bisericești, măicuțe de la mănăstirea Ciolpani, autorități locale și județene, redactori de reviste, profesori universitari, scriitori, un numeros public. Odată rostită formula sacră: „Să fie o monografie cum nu s-a mai văzut” ea a apărut în toată splendoarea ei și toți au văzut că această monografie este buna. Și toți au rămas cu nădejdea tainică, nemărturisită, că Porțile Împărăției, strașnic străjuite, pot rămâne pentru o clipă întredeschise.

Monografia orașului Buhuși, la care au trudit timp de patru ani și jumătate peste 20 de autori, coordonator – cine altul?! – profesor prof. Ion Fercu, reprezintă un miracol, pentru că altfel nu-mi explic cum atâția oameni pot vorbi aceeași limbă – limpede și frumos curgătoare – după ce Dumnezeu le-a încurcat limbile (când au încercat să înalțe marele zigurat din Babilon) și mai încurcate ca la noi, astăzi, nici că s-a mai pomenit. Stilul este omul și bănuim că unitatea, armonia și rezistența impresionantei construcții se datorează, în mare parte, unui neobosit, inspirat și entuziast arhitect. Nu spun cine, persoană importantă.

E greu de înțeles cum poate să apară o asemenea minunăție în timpurile noastre de uscăciune, precaritate și descumpănire când ușa mântuirii se întrezărește departe, închisă și amară. Cu atât mai mult cu cât truditorii, cu mici excepții, sunt cadre didactice, categorie socio-profesională ce nu face parte din „aristocrația” bugetară și care, la praznicul bugetar, e împinsă, mereu, spre capătul mesei unde mâncarea e mai puțină și mai proastă. Dar așa-zisa aristocrație nu va pricepe în eternitate că performanța, excelența, creativitatea nu țin de  bani, ci de alte resorturi, lăuntrice, tainice – vocație, pasiune, idealism, dăruire, sacrificiu – și care le vor scăpa în veci.

Dar ce e val, ca valul trece. Ne facem o datorie să încrustăm pe una din fațetele impresionantului monument – de data aceasta al soldatului cunoscut – numele – tuturor?! – celor care au trudit onest și discret sperând să se apropie de piscurile acelui Everest al ființării pe care toți îl visăm, cum se exprima foarte frumos Ion Fercu.

Prof. Elena-Manuela Borcieanu și prof. Gheorghe Gligor: Repere geografice, particularități demografice, arhitectură, industrie, turism.

Prof. Tinca Vârlan: O amplă istoriografie despre oameni, fapte, locuri – o veritabilă teză de doctorat – cu o impresionantă bibliografie, cu genealogia familiei de boieri Buhuș, cu note, trimiteri, glosar, etc.

Preotul profesor Mihai Macovei: Despre religie, credință, biserică și multiplele confesiuni: creștină, mozaică, romano-catolică, luterană etc.

Profesorii Maria și Neculai Dobroi au realizat o impresionantă și documentată istorie a apariției, evoluției și disoluției comunității evreiești, cu sinagogile ei, cu casele de rugăciuni, cu școlile și dinastiile rabinice; la sfârșitul secolului al XIX-lea, etnia reprezenta jumătate din populația localității, și a dat mari medici, ingineri, profesori, economiști etc.

Prof. Ernestina Dochia dedică un capitol aparte comunității germane care a populat așa-zisa „colonie a Fabricii”, dar și locuințele din incinta Fabricii de Postav, cu mari specialiști în industria textilă. În anul școlar 1910-1911, 28 din 30 de copii ai școlii din incinta fabricii, erau de etnie germană.

Prof. Iordana-Monica Feraru prezintă într-un capitol distinct țiganii, foștii robi ai familiei de boieri Buhuș, mai ieri salariați, mândri și demni ai Fabricii, azi așteptând, lunar, „pomana” bugetară a asistaților sociali.

Prof. Oana-Cristina Mălinici prezintă istoria învățământului, personalitățile care s-au născut, au trăit și creat pe aceste meleaguri, precum și cetățenii de onoare a urbei noastre.

Adrian Păduraru, Eduard Ioan Mihăilă și prof. Gheorghe Gligor vin cu trecutul și prezentul în imagini, în fotografii – document, cu marea virtute „că nu știu ce este minciuna”.

Nu lipsesc informațiile despre asistența sanitară (Constantin Poiană și Ciprian Munteanu) despre Biblioteca Orășenească (Eduard Ioan Mihăilă și Gheorghe Silvaș) despre viața culturală (profesorii Ernestina Dochia, Crisostom Dantz și Mihaela Nistor) cu celebrul ansamblu artistic „Suveica” având cor, fanfară, taraf, dansuri populare, teatru, brigăzi artistice, etc.

În sfârșit aspecte ale activității sportive (profesor Crisostom Dantz). Ce vremuri! „Textila” Buhuși participa în liga I și lupta pentru titlu la handbal feminin, cu componente de valoare în lotul național. Echipa de fotbal, multă vreme în categoria B. Petre Mircescu era campion național la box, la seniori, în 1963, rezultate care ne umplu inimile, în aceeași măsură, de admirație și amărăciune și care ne ajută să găsim un posibil răspuns la obsesiva întrebare: de ce nu mai zâmbesc românii?!

Cum e firesc, la „dezvelirea” Monumentului Soldatului Cunoscut s-au ținut discursuri, s-au schimbat impresii.
Vasile Zaharia, primarul orașului, cu un umor pe care nu-l bănuiam, aprecia că este o carte „grea” (700 de pagini, 1kg și jumătate) – aprob pozitiv!– mustind de credință, osârdie, tenacitate și devotament și că diplomele conferite sunt departe de a acoperi munca și strădaniile celor 20 de autori ce au trudit atâția ani la finalizarea acestui impresionant proiect. Mulțumiri se cuvin și sutelor de anonimi care au pus la dispoziție documente, fotografii și mărturii menite să reconstituie atmosfera de altă dată a orașului: locurile, timpurile, faptele, oamenii.
Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, consideră că potrivite pentru „această poveste de dragoste” și pentru ziua în care a fost lansată monografia, ar fi cuvintele Sfântului Apostol Pavel din „Întâia Epistolă către Corinteni”: ,,Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”. Pentru că dragostea este binevoitoare, îndelung răbdătoare și iertătoare; ea nu pizmuiește, nu se bucură de nedreptate, de suferința străină, fiind suprema virtute pe care se clădește totul și fără de care se prăbușește totul.

Vasile Busuioc, consilier la Administrația Prezidențială: ,,Orașul acesta a fost un imens  creuzet din care s-au ivit multe minți luminate și mari caractere”.

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău: ,,Un oraș mic, cu oameni mari ce au adus faimă și prestigiu orașului în care au trăit și muncit, în țară și în lume”.

Prof. univ. dr. Neculai Lupu, rectorul universității „George Bacovia”, cu umor și ironie despre gratitudine: ,,Sunt cetățean de onoare al orașului Buhuși și nu al orașului Moinești pentru care am făcut infinit mai multe”.

Dumitru Brăneanu, președintele filialei Bacău a USR: ,,Un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni de ispravă ce fac cinste orașului, județului și țării; Fabrica de Postav și multiculturalismul au fost cei doi piloni pe care s-a ridicat edificiul cultural al urbei”.

Prof. Ioana Osenschi-Grosaru, președinte al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., ținând sus „Crucea Talienilor”: ,,Pentru mine Buhușiul rămâne orașul patriarhal, liniștit, tihnit peste care timpul curgea molcom în așteptarea sunetului sirenei Fabricii de Postav, amuțită, se pare, pentru totdeauna.  Monografia orașului Buhuși este  o carte pentru viitor. Toți venim pe lume cu un rost!  Un rost pe care, dacă ți-l asumi, împlinirea lui înseamnă lupta cu tine și cu obstacolele inerente, ce apar pe traseu. În urmă cu foarte puțin timp, am participat la un eveniment unic în viața unei comunități. A fost ca un strigăt de bucurie, ca atunci când după o lungă așteptare vine pe lume copilul mult dorit! Așa a fost să fie momentul temporal de prezentare publică a unei cărți, care de aici inainte se numește «Monografia orașului Buhuși».

Cartea este rodul muncii unui colectiv de profesioniști, coordonat de un inimos om al locului, profesorul și scriitorul Ion Fercu.  O carte, scrisă cu multă trudă și știință și care, după aprecierea mea, fără a exagera cu nimic poate fi numită CARTEA DE AUR a orașului! O scriere cuprinzătoare, de referință despre istoria și oamenii lui în care sportul are și el locul lui de cinste, prin contribuția profesorului Crisostom Dantz, o carte care să rămână mărturie generațiilor viitoare despre orașul numit BUHUȘI!”

Viorel Savin, scriitor: ,,La Buhuși a înflorit cea mai rară formă a libertății: libertatea de creație și de gândire. În orașele mici evenimentele sunt calme, de un profesionalism blând, discret și, din păcate, de prea multe ori, anonim. E o solidaritate de destin: și eu fac parte din Buhuși”.

Ștefan Munteanu, prof. univ. dr: ,,De Buhuși mă leagă puternici amintiri spirituale, imensa prețuire pe care am nutrit-o pentru mari personalități culturale: academicianul Gheorghe Platon, istoricul literar Ion Rotaru, poetul Ion Tudor Iovian, poetul romancierul și publicistul Ion Fercu ș.a.

Prof. Oana Maria Andrei, proaspătul director al Colegiului Tehnic „Ion Borcea” a apărut într-o ipostază inedită, de moderator, misie de care s-a achitat mai mult decât onorabil.

Și n-o să vă vină să credeți! În loc de manele, de tragismul sfâșietor al cântecului: „Se mărită Mona mea/ Ce fac, Doamne, fără ea?!”, în loc de cântece de pahar în care interpreții ciocnesc la nesfârșit cu publicul plătit să aplaude, cvartetul ,,Blue” al Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, coordonat de prof. Codrin Stan și alcătuit din: Antonia Solomon, Andreea Dunea, Anastasia Văcaru și Tiberiu Ghidu au interpretat Mica Serenadă de Mozart, iar pianista Alexia Apostică, ,,Nocturna” de Chopin. Iar dacă mai adăugăm și minunata doină „Pădure cu frunza-n dungă” , interpretată de eleva Andra-Ștefania Derlă, vom înțelege mai bine cuvintele domnului Fercu: ,,A venit vremea să învățăm de la copii! De la bătrâni, slabă nădejde!” Și atunci mi-au venit în minte cuvintele Mântuitorului: „Întristat este sufletul meu până la moarte”. Asta pentru că nu am oferit tineretului nostru și un altfel de frumusețe, șansa să aleagă adevărata frumusețe. Bată-l Dumnezeu de rating, să-l bată!

Întristat este sufletul meu că toți cei care au fost atârnă de o firavă aducere-aminte și că atunci când firul ce-i leagă pe cei care nu mai sunt, de noi, vremelnic viețuitori, se rupe, se prăbușesc și ei în noaptea uitării totale și definitive. Și totuși, autorii monografiei au reușit – v-am spus eu că e un miracol! – să-i scoată din nou la lumină. Auzim din nou strigătul de disperare al doctorului Ghelbert Hers, marele chirurg al orașului: „Îl pierd!… Îl pierd!…”, un strigăt care nu se mai aude pe culoarele reci, cenușii și indiferente ale spitalelor domnului Lăzărescu. Din această perspectivă, monografia orașului Buhuși reprezintă o mărturie emoționantă de altruism, dăruire și iubire pentru că e sortită să vindece omul de cea mai cumplită spaimă: Uitarea. Minunata poezie „Dacica” a lui Tudor Arghezi, toarnă sare pe o rană nicicând tămăduită: „Mă uit la tine șubred vas de lut/ Trei mii de ani în tine-au încăput/ Nici oasele nu i s-au pomenit/ Ale aceluia ce-n smalț te-a-ncremenit/ Dar înmuiată-n sânge și sudoare/ Unghia lui ți-a pus un benghi de floare / … Un lut, la fel de bun, la fel de prost/ Tu ești aici, el parcă nici n-a fost”.

,,Această carte nu este a mea, spunea domnul Ion Fercu, ținând imensul Op în dreptul inimii. Să nu-l loviți! Săgețile îndreptați-le către mine, eu care nu mai am loc pentru răni și care am devenit imun la otravă”. Ea nu este un „proces de distilare a zvonurilor”, ci un demers profesionist de reconstituire a memoriei locurilor prin recurs la documente, fotografii, mărturii, arhive. Numai notele bibliografice, anexele și izvoarele utilizate la cap. Scurtă Istorie despre oameni, fapte și locuri (autor prof Tinca Vârlan) enumeră 45(!) de pagini. Mă întreb ce-ar fi fost dacă și-ar fi propus o amplă istorie despre oameni, fapte și locuri.

Impresionanta monografie, cel mai important eveniment cultural din viața urbei, deschide un orizont de speranță, o geană de lumină spre zariștea cosmică pe care mai mult o bănuim de aici, din hățișul, tihăraia, bălăriile prin care orbecăim. Perorația penibilă, cinismul triumfător, seninătatea năucitoare, maimuțăreala valorilor, persiflarea oricărui proiect, intruziunea profanilor, seducția trândăviei și a succesului facil, lâncezeala în care se topesc toate credințele și toate energiile, incoerența, incertitudinea și descumpănirea, toate ne fac să credem că Purgatoriul imaginat de marele florentin, e floare la ureche și că mântuirea noastră, a tuturor – e mai presus de orice îndoială.

Dar, vorba lui Creangă, să nu cădem în neagră întristare. Haideți să ne bucurăm că noi, buhușenii, am realizat o victorie nesperată, o mare revanșă după toate înfrângerile, frustrările și amărăciunile ce ne-au fost date, pentru ca bunul Dumnezeu să ne încerce tăria, credința, și speranța. Privind impresionantul „monument al soldatului cunoscut” ne putem face o idee despre ce înseamnă frumusețea trecută prin forceps, frământ și durere, despre ce înseamnă a fi capturat de un țel, despre ce înseamnă asceza rodnică, temeinic așezată pe continuitate, consecvență și rezistență.

În față, calea virtuții, a înțelepciunii și sacrificiului, pieptiș și oblu se înalță. Trecătorule! Vezi firul acesta de apă, frumos, curgător și sihastru?! Apa lui murmură, lină, curată și rece! Te îndemn, te implor precum vechii aezi: „Lângă izvor, pe sub plopi, trudit călător te așază!”

Ion Dinvale

Credit foto: buhusi.net