Luna diversității culturale

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a răspuns invitației Departamentului pentru Relații Interetnice de a participa la expoziția “Luna diversității culturale”, ce se desfășoară la Muzeul Național al Literaturii Române, între 16 și 31 mai 2023. Expoziția a înglobat data de 21 mai, declarată Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, reunind fragmente literare din operele unor scriitori reprezentativi pentru minoritățile din România, reproduse pe panouri, în limba română și în limba maternă.

RO.AS.IT. a contribuit în cadrul acestei expoziții cu un fragment din primul volum al ciclului de romane „Clanul de Niro”, scris de autoarea Coleta De Sabata, care prezintă povestea unei familii de emigranți italieni stabilite în Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea. Romanele, dincolo de valoarea lor literară, sunt semnificative pentru minoritatea italiană deoarece vorbesc tocmai despre începuturile marii emigrații italiene către România, unde italienii veneau ca meșteri constructori de edificii, poduri, drumuri etc. Mai mult, ele atestă integrarea și conviețuirea italienilor pe aceste pământuri în care s-au amestecat, de-a lungul timpului, nu doar cu românii, ci și cu alte etnii aflate în spatiul românesc, așa cum puncta doamna președinte Ioana Grosaru la masa rotundă organizată la Muzeul Național al Ţăranului Român în 23 martie. În cadrul acestei întâlniri, reprezentanți ai DRI, MNLR și ai minorităților participante au vorbit despre diversitate culturală, identitate, despre necesitatea coeziunii și a bunului trai în pace și armonie între toate etniile țării, pentru că fiecare dintre ele reprezintă un strop de bogăție, iar literatura minorităților este un mijloc extrem de valoros prin care se poate transmite această bogăție.

Îi invităm și pe cititorii noștri să parcurgă măcar căteva pasaje din această operă:

“         – Am chemat pentru după amiază pe toți italienii la noi, o informă De Niro ieșind din biserică.

– Voi pregăti cele necesare, murmură ea supusă.

În curte erau adunate vreo cincizeci de persoane, cei mai mulți erau bărbați, dar ici şi colo strălucea rochia viu colorată a câte unei fete sau femei tinere. Un miros iute, plăcut și incitant, plutea peste adunare; lumina curgea în valuri din înaltul bolții ca un fluviu al bucuriei.

Antonio, vesel, arătos și cu privirea strălucitoare, era în mijlocul curții acoperite de vrejurile viei și cânta din armonică. Fetele jucau un fel de polcă, învârtite iute de feciori, fustele lor se săltau în ritm și pete de sudoare îngălbeneau albul spătoaielor brodate. Trupurile miroseau frumos căci fuseseră bine spălate şi frecate cu flori de busuioc; praful se ridica asemeni unei pâcle transparente; printre frunzele viței de vie lumina se filtra caldă şi colorată, desenând arabescuri aurii peste locurile mai liniştite. Sub un umbrar, mai mulți tineri stăteau de vorbă.

– Se apropie toamna, acuşi plecați acasă, zise unul dintre localnici.

– Da, suntem precum cocorii, râse un italian înalt şi subțire. Numai că noi mergem spre miazănoapte când vine toamna, nu spre miazăzi.

Italianul avea ochii ca mura, strălucitori şi mărginiți de gene lungi. În privirea lor se putea citi pofta văzând cum saltă sânii abia înmuguriți ai tinerelor fete, la jocul din mijlocul curții. Îi era dor de o îmbrățișare de femeie, dar de aceste fete nu îndrăznea să se lege, el era om însurat iar acestea erau fetele și nevestele ortacilor de pe şantier și nu se cuvenea să se încurce cu vreuna. Bău iute un pahar de vin. Ochii lui prinseră din zbor o privire licăritoare pe care o înțelese imediat. Nu ştia cine era tânăra. Poate vreo văduvă venită să-şi înşele singurătatea.”

“          – Ho invitato tutti gli italiani da noi nel pomeriggio, la informò De Niro uscendo dalla chiesa.

– Preparerò tutto il necessario, mormorò lei sottomessa.

Nel cortile si erano raggruppate circa quindici persone, soprattutto uomini sebbene, qua e là, brillassero anche i colori intensi degli abiti di alcune ragazze o giovani donne. Un odore pungente, piacevole e incitante si librava sulle loro teste; la luce si diffondeva in onde e scorreva dalle volte verso il basso, come un fiume di gioia.

Antonio, allegro, appariscente e con lo sguardo luminoso, era al centro del cortile sovrastato dai polloni delle viti e suonava un’armonica. Le ragazze danzavano una sorta di polka, spinte in rapide piroette dai ragazzi, mentre le loro gonne saltavano ritmiche e piccole macchie di sudore ingiallivano il bianco delle loro bluse ricamate. I loro corpi emanavano un buon profumo, lavati con cura e strofinati con fiori di basilico; la polvere si alzava simile a una nebbia trasparente; tra le foglie di vite, la luce si faceva calda e colo rata, proiettando arabeschi dorati nei punti più vuoti. Sotto un pergolato, i ragazzi chiacchieravano.

– Arriva l’autunno, ora andrete a casa, disse uno degli abitanti della zona.

– Sì, siamo come le gru, rise un italiano alto e magro. Solo che noi andiamo a nord quando viene l’autunno, e non a sud.

Gli occhi dell’italiano somigliavano a delle more, brillanti e cinti da folte ciglia. Nel suo sguardo si poteva leggere il desiderio con cui guardava saltare i seni appena sbocciati delle ragazze più giovani, che danzavano al centro del cortile. Aveva nostalgia dell’abbraccio di una donna, ma non osava avvicinarsi a quelle ragazze; lui era un uomo sposato, mentre quelle ragazze erano le mogli e le figlie degli operai del cantiere e sarebbe stato inappropriato complicarsi con una di loro. Bevve rapido un bicchiere di vino. I suoi occhi presero al volo uno sguardo luminoso che comprese immediatamente. Non sapeva chi fosse quella ragazza. Magari una vedova, venuta a ingannare la solitudine.”

Fragment din “Clanul De Niro”, ed. a II-a, Editura Excelsior Art, 2016 / “Clan De Niro”, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., 2019.