Întâlnire cu Ministrul Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale Paolo Gentiloni
În ziua de 08.07.2015, la Ambasada Republicii Italiene la București, a avut loc întrevederea Ministrului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale a Republicii Italiene, Excelența Sa Domnul Paolo Gentiloni, cu comunitatea oamenilor de afaceri italieni și cu minoritatea italiană din România, reprezentată de președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Ioana Grosaru, și de secretarul general al asociației, Andi Grosaru.
În alocuțiunea sa, Domnul Gentiloni a apreciat numărul mare de oameni de afaceri italieni de aici, care fac ca Italia să se situeze pe al doilea loc ca și investiții în Romania, și s-a arătat mulțumit de realțiile de colaborare dintre cele două țări, atât la nivel diplomatic cât, și la nivel economic.
Parteneriatul strategic nu trebuie neglijat și a apreciat totodată eforturile Guvernului de a redresa economia românească ce a avut de suferit în ultimii ani. De asemenea, oficialul italian a vorbit despre sprijinul pe care îl acordă Guvernul de la Roma instituțiilor și colaboratorilor care promovează țara în exterior în cadrul strategiei „Fare Italia”, subliniind importanța învățământului în limba italiană.
Ministrul de externe italian a subliniat faptul că comunitatea românească în Italia reprezintă una dintre cele mai mari comunități din peninsulă, având un aport sistematic la dezvoltarea țării. Totodată, domnul Paolo Gentiloni și-a arătat în mod vizibil interesul față de Asociația Italienilor din Romania – RO.AS.IT., care a fost prezentată de către Ambasadorul Italiei la București, Excelența Sa Diego Brasioli, ca fiind singura asociație reprezentativă a minorității istorice italiene din Romania. Oaspetele italian a apreciat activitatea desfășurată până în prezent în cei peste 20 de ani de existență a RO.AS.IT., asociația noastră aducându-și în acest timp contribuția la promovarea conceptului „Fare Italia” prin proiectele sale culturale și prin demersurile pentru înființarea claselor cu predare în limba maternă italiană.