EVENIMENTE

100 de ani de la Unirea cu Basarabia

La data de 27 martie 1918, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina. Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la acel moment istoric, transmitem urarea noastră de solidaritate și prosperitate românilor uniți de același ideal.

Femei, iubite femei

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. organizează tradiționalul eveniment dedicat doamnelor, la început de primăvară. Sâmbătă, 10 martie, de la ora 11:00, la centrul cultural „Casa d’Italia”, vom celebra frumusețea în toate întruchipările sale, purtați de aripile muzicii și literaturii. Vă așteptăm cu drag.

Etniile din Suceava, invitate la proiectul „Bucovina, mica Europă”

La inițiativa președintelui Gheorghe Flutur, care manifestă o preocupare constantă pentru consolidarea și promovarea brandului Bucovina, Consiliul Județean Suceava a organizat mai multe întâlniri în vederea completării și detalierii calendarului de evenimente care vor avea loc în județul Suceava sub egida Centenarului Marii Uniri. Luni, 26 februarie, a avut loc întâlnirea cu reprezentanții etniilor din Bucovina. Asociația Italienilor din România...

Ziua Internațională a Limbii Materne a deschis calendarul unui an deosebit

Minoritatea italiană a fost gazda unui frumos eveniment interetnic organizat pe 21 februarie, cu ocazia Zilei Internaționale a Limbii Materne. Această zi se celebrează din anul 2000 în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul. Alături de grupul de dansuri tradiționale „L’Allodola” al RO.AS.IT. și de corul liceului, în sala de festivități de...

România și Italia în Marele Război

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. va organiza un nou eveniment sub egida anului în care se celebrează centenarul Marii Uniri și încheierea Primului Război Mondial. Evenimentul se va desfășura pe 22 februarie la centrul cultural Casa d’Italia, de la ora 17:30, și va include o prezentare a rolurilor jucate de România și Italia în Marele Război. La final, invitații...

Dansuri tradiționale italiene la Muzeul Național al Satului

Grupul de dansuri tradiționale „L’Allodola” va reprezenta Asociația Italienilor din România la cea de-a IX-a ediție a festivalului „E vremea Carnavalului”, dedicat de Uniunea Elenă lăsatului de sec și intrării în Postul Paștelui. Evenimentul va avea loc duminică, 18 februarie, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Satului.

Sari la conținut