Divina Comedie, poeme interpretate

La data de 25 martie 2021 se va sărbători  „Ziua Dante” (Dantedì). În prefața acestei sărbători a întregii umanități, vă prezentăm poeme scrise de marele poet, comentate de Antonio Rizzo, specialist în opera lui Dante Alighieri și colaborator al Asociației Italienilor din Româna – RO.AS.IT.:

 

700 anni dalla morte di Dante Alighieri

PARADISO, canto XXXIII   vv. 22-39

San Bernardo conclude la sua preghiera rivolta alla Madonna

Or questi, che da l’infima lacuna

de l’universo infin qui ha vedute

le vite spiritali ad una ad una, 

Ora costui (Dante), che dalla voragine infernale

dell’universo fin qui ha visto

le vite incorporee una ad una,

supplica a te, per grazia, di virtute

tanto, che possa con li occhi levarsi

più alto verso l’ultima salute. 

ti supplica, per la grazia (di Dio), che tanta virtù

gli sia data, affinchè possa con gli occhi guardare

più in alto, verso l’ultima salvezza.

 

Ora il santo, per la prima volta, specifica in cosa consista  la grazia richiesta. Indicando Dante, che ha affrontato un lungo viaggio passando per l’Inferno – voragine dell’universo – vedendo tante anime sofferenti, san Bernardo chiede per conto del poeta che gli sia concesso di poter vedere Dio, che possa “con gli occhi guardare verso l’ultima salvezza”, l’apice di tutto.

Acum, pentru prima dată, sfântul explică în ce constă  bunăvoința cerută. Arătundu-l pe Dante, care a înfruntat o lungă călătorie trecând prin Infern, prăpastia universului, care a văzut multe suflete suferinde, Sfântul Bernard cere, în numele poetului, să i se permită acestuia, să-l poată vedea pe Dumnezeu, să poată, ”cu ochii lui să privească spre ultima salvare”, apogeul a tot ceea ce există.

E io, che mai per mio veder non arsi

più ch’i’ fo per lo suo, tutti miei prieghi

ti porgo, e priego che non sieno scarsi,

E io, che pure  mai osai  per me stesso vedere Dio

come ora lo desidero per lui, tutte le mie preghiere

ti rivolgo, e spero che siano sufficienti,

perché tu ogne nube li disleghi

di sua mortalità co’ prieghi tuoi,

sì che ’l sommo piacer li si dispieghi.

affinché tu ogni impedimento possa dissolvere,

riguardo la sua mortalità, con le tue preghiere,

così che gli sia concessa la somma beatitudine.

 

Ed io stesso (pur santo) che mai osai chiedere una cosa simile, pur desiderandolo tanto per lui, ti rivolgo tutte le mie preghiere sperando che siano sufficienti, in modo che tu (Vergine Madre) non consideri il suo stato di mortale e, con le tue preghiere  rivolte a Dio, tu possa fare in modo che gli sia concessa questa grande beatitudine.

Și eu însumi (chiar sfânt fiind), cel care nu am îndrăznit niciodată să cer așa ceva, doresc totuși  aceasta atât de mult  pentru el, încât îți închin ție toate rugăciunile, sperând că sunt îndeajuns, iar tu (Fecioară Maria) să nu ții cont de faptul că el este muritor și, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, să poți să-l ajuți să-i fie permisă această mare fericire.

Ancor ti priego, regina, che puoi

ciò che tu vuoli, che conservi sani,

dopo tanto veder, li affetti suoi. 

Ancora ti prego, o regina, che puoi

ciò che vuoi, che gli preservi,

dopo tale vista, tutto il suo intelletto.

Vinca tua guardia i movimenti umani:

vedi Beatrice con quanti beati

per li miei prieghi ti chiudon le mani!». 

La tua protezione vinca le passioni umane:

osserva Beatrice con quanti altri beati

per la mia preghiera anche loro ti pregano! >>

Ancora ti prego, regina, che puoi ciò che vuoi, che dopo tale visione (di Dio) egli (Dante) rimanga con la ragione salda. La tua custodia, la tua difesa, vinca in lui le umane passioni, quei moti dell’animo dovuti all’umana fragilità. Guarda Beatrice che, unita alla schiera dei beati, tutti ti pregano per concedere la stessa grazia ! >>

Qui si conclude la preghiera di san Bernardo rivolta alla Madonna, che pure ha confessato, quasi con timidezza, il timore che una così grande grazia possa essere vanificata dall’umana debolezza.

Te rog, deci, pe tine, regină, care poți face totul, ca, după o astfel de viziune (a lui Dumnezeu), el (Dante) să rămână cu mintea întreagă. Prin grija ta, prin protecția ta,  el să învingă  patimile omenești, acele emoții ale sufletului datorate fragilității umane. Uite-o și pe Beatrice care, împreună cu alți fericiți, toți te roagă să împlinești această dorință!

Aici se încheie rugăciunea Sfântului Bernard către Sfânta Fecioară, cel care și-a mărturisit, cu timiditate parcă, teama că o astfel de dorință enormă, ar putea să fie zădărnicită de slăbiciunile umane.

 

700 anni dalla morte di Dante Alighieri

PARADISO, canto XXXIII   vv. 10-21

 

San Bernardo continua la sua preghiera rivolta alla Madonna

 

Qui se’ a noi meridïana face

di caritate, e giuso, intra ’ mortali,

se’ di speranza fontana vivace.

Qui sei per noi fiaccola ardente

di carità, e laggiù, fra tutti i mortali,

sei fonte inesauribile di speranza.

Donna, se’ tanto grande e tanto vali,

che qual vuol grazia e a te non ricorre,

sua disïanza vuol volar sanz’ ali. 

Donna, sei tanto grande e tanto potente,

che chiunque voglia una grazia e non ricorra a te,

 il suo desiderio  rimane del tutto inutile.

<<Tu sei per noi, anime del Paradiso, come una fiaccola ardente di carità, e sulla terra, fra i mortali, sei una viva sorgente di speranza. Tu, Donna, sei tanto grande nella tua potenza, che chiunque desideri una grazia non può che ricorrere a te, o il suo desiderio è destinato a rimanere inascoltato da Dio.>>

Tu ești pentru noi, sufletele din Paradis, ca o flacără arzătoare de iubire de oameni și, pe pământ, printre muritori, ești un izvor viu de speranță. Tu, Femeie, ești atât de nobilă în puterea ta, încât, oricine, atunci când are nevoie de o împlinire, poate să ți-o ceară ție, pentru că, altfel, dorința sa este destinată să rămână neauzită de Dumnezeu.

La tua benignità non pur soccorre

a chi domanda, ma molte fïate

liberamente al dimandar precorre. 

La tua benevolenza non solo soccorre

chi supplica, ma molte volte

interviene prima ancora che sia chiesto.

In te misericordia, in te pietate,

in te magnificenza, in te s’aduna

quantunque in creatura è di bontate. 

in te (si trovano) misericordia, in te pietà,

in te magnificenza, in te si raccoglie

tutto quanto vi è di buono nelle creature.

 

<<La tua benevolenza non solo soccorre chi ti supplica, ma spesso si manifesta  per tua volontà prima ancora che ti venga richiesta la grazia, precorrendo la domanda d’aiuto.

In te risiedono misericordia, pietà, grandezza, e in te si raccoglie tutto quanto vi è di buono fra gli esseri del creato.

C’è tutto un crescendo laudativo di san Bernardo, ma non prono e rituale: bensì pieno di incondizionata ammirazione verso colei che è – a tutti gli effetti – l’intermediaria con Dio, colei che intercede per il perdono di tutti i nostri peccati. Con questo canto del Paradiso, Dante corona a degna conclusione, quasi come un lavacro, tutto quanto di miseramente umano ha descritto nelle due cantiche precedenti.>>

Bunătatea ta, nu numai că-i ajută pe cei care te imploră  ci, deseori, se manifestă  prin voința ta, înainte ca să-ți fie adresată o dorință, înainte  ca să-ți fie cerut ajutorul.

În tine se află  îndurarea, mila, măreția, și în tine se află tot binele din oameni.

Aici totul este exprimat printr-un crescendo laudativ al Sfântului Bernard, dar, acesta nu este umil și nici ceremonios: mai curând încărcat de o admirație necondiționată  pentru cea care este  intermediara lui Dumnezeu, cea care stăruie pentru iertarea tuturor păcatelor noastre. Prin acest cânt al Paradisului, Dante încoronează printr-o încheiere excelentă, aproape ca o spălare a întregii mizerii umane pe care a descris-o în cele două părți anterioare, finalul operei sale.

Dante Alighieri, nel suo ventennale esilio, arriva a Verona alla corte di Cangrande della Scala, dove inizia a lavorare alla terza Cantica della sua Commedia, il Paradiso, che viene pubblicato via via che completa i canti. A Verona rimane fino al 1318 quando, spinto da interesse culturale della città, si trasferisce a Ravenna presso la Signoria di Guido Novello da Polenta dove rimane fino alla morte, nel 1321, circondato da tutta la famiglia – moglie e tre figli – e attorniato da amici e allievi. Aveva da pochissimi mesi finito di scrivere il Paradiso.

Dante Alighieri, în exilul său de douăzeci de ani, ajunge la Verona la curtea lui Cangrande della Scala, unde începe să lucreze la a treia Cantică a Comediei sale, Paradisul, care este publicată pe măsură ce termină cânturile. A rămas la Verona până în anul 1318 când, împins de interesul cultural al orașului, se mută la Ravenna, la Sinioria lui Guido Novello da Polenta, unde a rămas până la moartea sa, în anul 1321, fiind înconjurat de întreaga familie – soție și trei copii – precum și de prieteni și elevi. Terminase de scris,  de câteva luni, Paradisul.

Dante è morto dunque a 56 anni, un’età, per quei tempi, considerata avanzata. Ma dopo aver scritto cento Canti della Commedia, ci si sarebbe aspettata una qualche forma di stanchezza, o quasi di esaurimento della vena creativa.  Invece il trentatreesimo canto del Paradiso ha la stessa freschezza creativa, potenza e intensità del primo canto dell’Inferno, con in più una maestosità che da solo lo rende – in soli 145 versi – simile a un trattato di teologia; e Dante lo fa con versi solenni, ampi, elevati.  Dante doveva procurarsi l’ospitalità, il pane, i fogli sui quali scrivere. Nei castelli in inverno si pativa il freddo, il poeta era esule e aveva accumulato amarezze e rimpianti. Viaggiare da una città all’altra era difficile, lungo e pericoloso. Eppure Dante, poco prima di morire, riesce a concludere un poema che ha del miracoloso, con parole che risuonano ancora di sorprendente grandezza.

Ripercorriamo dunque insieme questo canto, attraverso i versi danteschi e la mia parafrasi e commento. Il tutto tradotto in romeno (Mariana Voicu) per i lettori di questa lingua. Lo faremo, per così dire e per chi ha voglia di seguirmi, “a puntate”. Il canto si apre con la preghiera che san Bernardo rivolge alla Madonna, perché interceda presso Dio affinchè esaudisca il desiderio di Dante di poter ammirare la Maestà divina: ossia, in poche parole consentire a Dante di guardare Dio “in faccia”.

Dante a murit la vârsta de 56 de ani, o vârstă, pentru acele vremuri, considerată avansată. Dar, după ce scrisese o sută de Cânturi ale Comediei sale, ne-am fi așteptat la o formă de oboseală sau aproape de epuizare a creativității sale. În schimb, cel de-al treizeci și al treilea cânt din ”Paradis” are aceeași prospețime creatoare, putere și intensitate ca și primul cânt din ”Infern”, în plus cu o solemnitate similară unui tratat teologic, în doar 145 de versuri; și Dante o face cu versuri solemne, ample, înălțătoare. Dante trebuia să-și procure găzduirea, pâinea, foile pe care să scrie. Iarna, în castele se suferea din cauza frigului, iar poetul era pribeag și acumulase amărăciune și regrete. Să călătorești dintr-un oraș în altul era foarte greu, drumul era lung și periculos. Cu toate acestea, Dante, cu puțin timp înainte de a muri, reușește să termine un poem care are ceva miraculos în el, scris cu acele cuvinte care au, încă, un ecou de o măreție surprinzătoare.

Să parcurgem, așadar, împreună acest cânt, prin versurile lui Dante și prin parafrazarea și comentariul care îmi aparțin. Toate sunt traduse în limba română (Mariana Voicu) pentru cititorii acestei limbi. O vom face, ca să zic așa, și pentru cei care vor să mă urmărească, „pe bucăți”. Cântul începe cu rugăciunea pe care Sfântul Bernard o adresează Fecioarei, pentru ca ea să intervină pe lângă Dumnezeu să asculte dorința lui Dante de a putea admira Măreția divină: adică, pe scurt, pentru a-i permite lui Dante să-l privească pe Dumnezeu „în față” „.

«Vergine Madre, figlia del tuo figlio,

umile e alta più che creatura,

termine fisso d’etterno consiglio,

<<Vergine Madre, figlia del tuo stesso figlio, umile, ma adorata più di ogni altra creatura, punto di riferimento della sapienza divina, (con il suo progetto di salvezza dell’umanità).

Così si apre l’invocazione di san Bernardo alla Madonna. La preghiera si leva con tono fermo e severo, sobria ma che pure racchiude una vasta estensione di significati, soprattutto nelle sue coinvolgenti antitesi con cui viene definita la Madre celeste.

<<Fecioară Maria, și tu fiică a fiului tău însuși, umilă, dar adorată mai mult decât oricare altă ființă, punct de referință al înțelepciunii divine, (cu voința sa de salvare a umanității).

Așa începe rugăciunea Sfântului Bernard către Sfânta Fecioară. Rugăciunea se înalță cu un ton hotărât și sever, sobru , și cuprinde un registru enorm de semnificații, mai ales în antitezele prin care este definită Sfânta Fecioară.

tu se’ colei che l’umana natura

nobilitasti sì, che ’l suo fattore

non disdegnò di farsi sua fattura.

Nel ventre tuo si raccese l’amore,

per lo cui caldo ne l’etterna pace

così è germinato questo fiore.  .

Tu fosti capace di nobilitare a tal punto la natura umana, che Dio stesso giudicò giusto di farsi, attraverso te, lui stesso mortale. Nel tuo seno si rinnovò l’amore di Dio, grazie al cui calore, nel disegno divino che era tracciato fin dall’eternità, è germinato il fiore della salvezza: il Cristo.

Tu ai fost  atât de vrednică să înnobilezi până într-atât natura umană, încât Dumnezeu însuși a hotărât ca, prin tine, să devină muritor. La sânul tău a renăscut iubirea de Dumnezeu, și, mulțumită căldurii Lui, în proiectul divin care fusese plănuit încă din eternitate, a încolțit floarea salvării: Cristos.