Deschidere de an școlar cu vești bune la „Dante Alighieri”
Președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Ioana Grosaru, și secretarul general Andi Grosaru au participat la festivitatea de deschidere a anului școlar la Liceul „Dante Alighieri” din București. Evenimentul i-a avut ca oaspeți de onoare pe Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, și pe Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Ministrul le-a dat apoi două vești bune elevilor: vacanța de iarnă se va sfârși pe 10 ianuarie 2016, iar anul școlar 2016-2017 nu va începe pe 5 septembrie, ci tot în ziua de luni a săptămânii care cuprinde data de 15 septembrie. De asemenea, Sorin Câmpeanu a anunțat introducerea, în premieră pentru București, a catalogului digital. La rândul său, Robert Negoiță a anunțat că, în sectorul 3, bursele de merit au fost dublate.
În finalul festivității a luat cuvântul și domnul Florin Lixandru, inspectorul școlar general al municipiului București
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a apreciat sprijinul acordat liceului „Dante Alighieri” și demersurile Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. în ceea ce privește învățământul în limba maternă italiană.