Copetti Antonio Giuseppe

Nume și Prenume:

COPETTI ANTONIO GIUSEPPE (n. 1871 – d. 1942)

antreprenor

Date biografice:

Născut la data de 13 iunie 1871, fiul lui Antonio și al Mariei născută De Pol, la Tolmezzo din regiunea Friuli Veneția Giulia, s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea în anul 1896.

Antonio Copetti s-a căsătorit cu Maria Ipavici în anul 1902 (nepoata lui Andrei Șaguna), cu care a avut șase copii (Cesar Amilcar, Cleopatra, Emanuel, Marius Amilcare, Maria Mira, Nidia Mihaela).

Primii doi copii au murit de mici.

Emanuel Copetti a fost ofițer de cavalerie iar Marius Copetti (Masi), director economic al Prefecturii Vâlcea, ulterior deținut politic.

Pe fiica lor, Nidia, au măritat-o cu Nicolae I. Moculescu din Gușoieni (din această căsătorie s-a născut, la Râmnic, compozitorul Horia Moculescu).

Devine cetățean român prin impământenire în luna decembrie a anului 1913.

Copetti avea o firmă de antreprenoriat, dar a semnat mai multe proiecte de clădiri care s-au construit în acea vreme la Râmnic. Multe dintre aceste edificii sunt monumente istorice care se pot vedea și astăzi, altele au fost demolate în urma „sistematizării” comuniste.

Sediul firmei antreprenoriale în  strada Locotenent Barbu Epure.

Firma antreprenorială deținea „autorizaţiunei dată de Onor. Minister de Interne prin ordinul cu No. 46922 din 20 Iunie 1912”

În 5 decembrie 1916, Copetti era consilier comunal al orașului.

Ca fapt divers, antrepriza lui Copetti, fiind angajată de către prefectură să dărâme o casă insalubră, dă peste o comoară. Muncitorii găsesc o avere de peste 300 de bucăți monede de argind și aur, valorând la vremea aceea 400 lei, echivalentul a aproximativ 120g aur.

Antonio Copetti s-a stins în anul 1942, la vârsta de 71 ani și a fost înhumat la Cimitirul catolic Cetățuia, din nordul orașului. Pe placa funerară sunt trecute numele „Anton, Maria, Cleopatra, Amilcar. Mari. Copetti, ani 49, 1935”.

Realizări:

• casa Alexiu, strada Regina Maria
• perechi de case, B-dul Principesa Maria colț cu Progresul
• casa Ștefan Georgescu, 1907, era amplasată la intersecția străzii Mihai Bravu cu strada Traian
• două rânduri de prăvălii în Piața Centrală, 1910
• construiește o casă pentru preceptor, „pe platforma bâlciu lui de lângă oraș”
• Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” (Strada General Praporgescu nr. 19/ Calea Traian colț cu Nicolae Bălcescu), situat pe bulevardul Calea lui Traian. A fost construit în două etape. Prima aripă a fost finalizată în 1911. Edificiul în stil naţional „cu brâie de cărămidă alternând cu piatră cioplită”, ce îmbină armonios vechiul stil românesc cu tehnica de construcţie a timpului”, a beneficiat şi de cunoştinţele şi priceperea arhitectului şef N. Ghica Budeşti şi ale arhitectului Alexandru Referendaru – conducătorul lucrărilor. La ridicarea primei structuri, Copetti a participat alături de ceilalţi arhitecţi pomeniţi. În schimb, al doilea corp de clădire poartă semnătura lui în totalitate, fiind finalizat în 1921: „După război, mărindu-se numărul claselor de la 8 la 12, din lipsă de spaţiu, cursurile se făceau pe jumătăţi de zile. Astfel a apărut necesitatea extinderii localului cu încă o aripă. Ministerul a aprobat devizul întocmit de arhitectul Antonio Copetti, în valoare de 49.010 le. Dar, din cauza lipsei de mână de lucru şi de materiale, lucrările s-au derulat cu greutate”;
• Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân (Strada Carol I nr. 41) din Râmnicu Vâlcea a fost ridicat tot în două etape. Aripa dinspre răsărit, pe strada principală, a fost inaugurată în 1914, iar aripa dinspre nord, spre strada Episcopiei, care duce pe Dealul Capela, a fost inaugurată în 1922. Ambele structuri poartă semnătura arhitectului Copetti şi a firmei sale de construcţii. A fost construit pentru a fi sediul Seminarului Teologic. Dar, ca şi în cazul Colegiului Naţional Alexandru Lahovari, CN „Mircea cel Bătrân”, a fost în timpul războiului inclusiv spital.
• Fântâna din faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea, (Strada General Praporgescu nr. 14) o lucrare cu bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu (domnitor între anii 1688 și 1714). A fost realizată în 1920, „tot cu sprijinul lui A. Copetti şi a echipei lui de pietrari italieni, fiind executată din piatră ronde-bosse cu placaj parţial de marmură”;
• „Monumentului Independenţei” ( Strada Carol I nr. 11) din Râmnicu Vâlcea, amplasat la baza Dealului Capela, la capătul bulevardului Tudor Vladimirescu. În „Darea de seamă a Monumentului Independenţei din Râmnicu-Vâlcea” se vorbeşte despre „lucrările de extindere, consolidare şi amenajare a terenului pe care a a fost amplasat monumentul. A fost necesară construcţia unei platforme pentru a se întări structura pe care urma amplasat monumentul. Din cauza infiltraţiei apei care se scurgea de pe deal, constructorii au realizat că solul nu este solid şi riscă oricând să aibă loc alunecări, probleme pe care le-au întâmpinat mai toţi cei care au construit la baza dealului. Aşa se facă că toată pietrăria de la acest zid, precum şi ornamentele, au fost cioplite şi lucrate cu multă grijă de lucrătorii în piatră italieni ai antreprenorului Antonio Copetti. Italienii erau buni cioplitori în piatră. Cunoşteau mai bine ca oricine cum se taie piatra pe filon sau cum se alege cea mai bună marmură. Copetti a adus piatra, întrebuinţată la zidul de sprijin: 29 de vagoane de tren, de la Albeşti şi 5 vagoane de la Gura Văii”. Copetti s-a numărat şi printre donatorii cu banii cărora s-a ridicat lucrarea, alături de „alte personalităţi ale vremii, precum: I.G. Duca, Vintilă Brătianu sau Alexandru Marghiloman”.;
• Casa Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea (Bulevardul Tudor Vladimirescu – spre teatru)
• Casa Bărăţiei Catolice din Râmnic – lucrările de construcţie au fost executate tot de antreprenorul Copetti. Biserica Catolica – Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 6, aproape de Monumentul Independenței.
• Școala de Fete „Laura Dimitrie Simulescu” din Drăgășani,
• Sediul Ministerului Lucrărilor Publice și Primăria din Ocnele Mari (1905),
• casa P. Seltea,
• casa Dr. Emanoilescu, casa Av. Nicolae Epure,
• casa Nicolae Simian,
• casa G. Prahoveanu,
• casa Cpt. M. Vlădescu,
• casa I. Balotescu,
• casa F. Kleinrath,
• casa M. Georgescu,
• casa C. Ștefănescu,
• casa G. Ștefănescu,
• casa I. Tetoianu,
• casa Miltiade,
• casa Deșliu,
• casa Chidu,
• casa N. Popescu,
• casa M. Dumitrescu,
• casa Sergent Costea,
• casa Moritz Schlandt,
• casa Cherbălău în Râmnic
• casa C. Târnoveanu,
• casa C. Vălimărescu și
• casa Cincu în Călimănești
• introducerea apei curente și a sistemului de canalizare din Râmnicu Vâlcea.

Surse:

• Arhivele Naționale
• https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/foto-radacinile-italiene-si-mostenirea-2050993.html
• https://limbimoderne.blogspot.com/2018/04/monumentul-independentei-ramnicu-valcea.html
• https://vatra-mcp.ro/tag/antonio-copetti/
• https://www.facebook.com/cniptvalcea/posts/parcul-antonio-copettieste-situat-%C3%AEn-fa%C5%A3a-casei-de-cultur%C4%83-a-sindicatelor-din-mu/3039335239723776/
• https://www.facebook.com/groups/242921809777005/posts/1596485587753947/
• https://www.primariavl.ro/acasa/actualitate/921-dezvelirea-de-pl%C4%83cilor-memoriale-antonio-copetti-1871-1942-%C5%9Fi-angelo-adreani-1840-1917
• Monitorul Oficial din 17 iunie 1927
• Monitorul Oficial 16 din 19 ianuarie 1939
• Monitorul Oficial nr. 205 din 13 septembrie 1930
• Monitorul Oficial nr. 207 din 18 septembrie 1929
• Monitorul Oficial 60 din 13 martie 1937
• Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1931
• Monitorul Oficial 86 din 13 aprilie 1937
• Revista Siamo di nuovo insieme, nr.
• Ziarul Argus din mai 1930
• Ziarul Conservatorul din 1905
• Ziarul Cuvântul din 22 ianuarie 1933
• Ziarul Dimineața din 12 decembrie 1931
• Ziarul Foaia poporului din 1913
• Ziarul Minerva din decembrie 1913
• Ziarul Rampa din februarie 1928
• Ziarul Ungaria 76 din 1909
• Ziarul Universul din 1 mai 1909
• Ziarul Universul din 6 Martie 1916
• Ziarul Viitorul din 1912
• Ziarul Voința Națională din 1912