Cesare Scoccimarro

Nume și Prenume:
Cesare Scoccimarro
n. 1897 – d. 1953
arhitect

Date biografice:
Cesare Scoccimarro s-a născut la Udine la 9 decembrie 1897, într-o familie de clasă mijlocie inferioară de origine apuliană, tatăl său era angajat la calea ferată. Cesare este fratele mai mic al lui Mauro Scoccimarro – senator comunist în Italia.
A urmat studiile de arhitectură la Academia Regală de Arte Frumoase din Veneția și a absolvit în 1921, după doi ani de serviciu militar, cu gradul de locotenent bombardier, în Primul Război Mondial.
Până în 1924 a lucrat în România, iar la București a proiectat vila Rossi și Palat al Societăţii Acţiunea Economică a României .
La întoarcerea acasă, s-a stabilit la Udine timp de șapte ani, apoi și-a mutat studioul la Milano. În orașul natal a lucrat atât ca arhitect, cât și ca designer și director de producție al fabricii de mobilă Fantoni, preluându-i lui Giuseppe Barazzutti.
Designul de mobilier l-a angajat pe arhitect atât la începutul activității sale în Friuli (au existat numeroase mobilier pentru locuințe și birouri, caracterizate prin linii simple și sobre, obținute din compoziții de volume geometrice elementare), cât și la vârsta sa matură la Milano (mobilier pentru Magazinul Salmoiraghi, casa de moda Ferrari, depozitul Calza Fama, diverse agentii Banco di Roma, mobilier pentru diverse firme).
În perioada de pregătire profesională a lui Scoccimarro, colaborarea cu colegii săi friulani Pietro Zanini și Ermes Midena a jucat un rol important. În 1925 a câștigat (în grup cu Zanini) premiul I la concursul național pentru amenajarea pieței Oberdan din Trieste; în 1927 a participat – din nou cu Zanini – la concursul național pentru spitalul major din Milano, terminând pe locul trei; în 1932, împreună cu Zanini și Midena, proiectează Casa Aviatorului construită la Trienala din Milano, în parcul din jurul castelului Sforzesco, considerată una dintre cele mai frumoase arhitecturi ale acelei expoziții, capabilă să găzduiască chiar și un avion (deși cu aripile îndoite); în 1934 din nou cu Zanini a participat la concursul pentru teatrul din Udine. În scurta perioadă a șederii sale în Friuli, a proiectat și construit vilele Tullio, Pividori și Scoccimarro din Tarcento și vila Fabiano din Udine (toate caracterizate prin referiri la arta Liberty), a proiectat restaurarea vechii loggii municipale și extinderea. a palatului municipal din Pordenone (1925-1929), efectuând o operațiune de integrare a unui nou volum în clădirea din secolul al XIV-lea, fără nici un scârțâit. Lucrarea, însă, care exprimă mai bine decât altele capacitatea de proiectare a perioadei Udine a arhitectului Scoccimarro este Casa Fischetto (Udine, 1928), o clădire situată la colțul dintre Via Pordenone și Viale Volontari della Libertà care se caracterizează prin sobrietate și simplitatea designului, cu fațada curbată care leagă cele două străzi și o simetrie riguroasă a arhitecturii aripilor laterale. Din 1932 Scoccimarro, după ce s-a mutat la Milano, acolo a încercat mâna la teme provocatoare de arhitectură, precum și de design industrial. Printre lucrările sale se numără proiectul pentru Casa del balilla Francesco Baracca (1933-1934), amenajarea Cinema Italia (1934), instalațiile pavilionului Fiat la Târgurile XXII și XXIII (1941 și 1942), sediul central al Banco di Rome (1938-1942), cartierul de locuințe publice din Piazzale Martini (1943-1945), sediul Băncii Coppola (1943-1945), condominiul din via Cappuccini (1948), restaurantul Savini (1948) si, o Monza, intrarea in pista si restaurantul Autodromo (1932). Un nucleu substanțial de arhitectură a fost proiectat și construit în anii 1933-1936 în Pordenone, un mic oraș de provincie care se dezvolta urbanistic și demografic și care vedea în Scoccimarro un fel de „arhitect civic”: Casa Mutilaților, helioterapia. colonie (demolată după război), Casa del balilla, cu colaborarea sculptorului Ado Furlan – cumnatul său, căsătorit cu două surori Scaini –, refolosită în anii ’60 ca loc de târguri și ulterior ca gimnastică. sală de sport (cu îndepărtarea celor patru statui: Credința, Curajul, Valoarea, Fertilitatea), amenajarea Pieței XX Settembre, Villa della Torre (combinând semnătura sa cu cea a colegului său Zanini). Tot în Pordenone, Casa del fascio (construită de Zanini) și o piață acoperită și un magazin de pește au fost proiectate, dar nu au fost construite. Proiectele pentru casele Operei Nazionale Balilla din Basiliano, Martignacco și Paluzza aparțin și ele acelei perioade.
Lucrările „regimului” arată o capacitate matură de a articula și controla volume plastice de mare impact scenografic, cu limbajul raționalismului italian teoretizat de Giuseppe Terragni, pe care Scoccimarro îl cunoștea personal. De remarcat, în Casa Mutilaților, este marele relief grafico-decorativ atribuit scrisului (QUOD FATA TRAHUNT RETRAHUNTQUE SEQUAMUR QUICQUID ERIT OMNIS FORTUNA FERENDO EST), care încununează arhitrava mare a fațadei principale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, arhitectul Scoccimarro a lucrat la proiectul fabricii de tutun Zara (1942), înainte de a fi chemat la arme. În 1943, după 8 septembrie, a făcut parte din rezistența antifascistă și la primele alegeri locale a fost ales consilier municipal la Udine în rândurile Partidului Comunist, ca independent. Proiectul pentru Palazzo dei Telefoni din Udine, în Piazza Venerio, datează din anii 1950, ale căror fațade evidențiază surplosele ramelor și deschiderilor ferestrelor, cu un puternic accent clarobscur. Clădirea este împodobită cu un basorelief de către prietenul său sculptor Dino Basaldella, Figura Înaripată, care pare să „ieșească” din paramentul peretelui. Mobilierul barului Delser din Udine aparține și el acelorași ani ’50, care încă păstrează – în ciuda aspectului recent reînnoit – amprenta lui Scoccimarro Ultimul angajament profesional căruia Scoccimarro s-a dedicat a fost proiectul pentru Banca Italiei ( 1953). ) din New Delhi (India), care nu a fost finalizată din cauza morții sale subite. Scoccimarro a murit la Roma, unde se mutase din motive de sănătate, la 29 mai 1953. La Udine, la marginea orașului San Gottardo, la est de centrul istoric, administrația municipală a dedicat arhitectului din Udine o zonă verde.

Realizări:
• Cesare Scoccimarro a contribuit la realizarea unei serii de clădiri rezidenţiale în Bucureşti, al căror caracteristici arhitecturale sunt în mod evident Neromâneşti, colaborând în acest sens cu arhitectul Ştefan Dumitrescu.
• 1923 – Scoccimarro şi arhitectul Leon Silion au realizat proiectul pentru construirea unei clădiri cu opt etaje, cu spaţii comerciale la parter, ce a fost ridicată pe Bulevardului I. C. Brătianu: impunătorul Palat al Societăţii Acţiunea Economică a României, edificiu în stil Neromânesc finalizat în 1925, situat lângă biserica italiană din Bucureşti.
• în 1924 a lucrat în România, la București a proiectat vila Rossi.
• a proiectat și construit multe clădiri în Italia

Surse:
• https://archive.org/details/revista-arhitectura-1906-1944
• https://it.wikipedia.org/wiki/Cesare_Scoccimarro
• https://terni.cimec.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=50&Itemid=55&lang=ro
• https://www.artefascista.it/scoccimarro__cesare__arte__italiana__del.htm
• https://www.asiiromani.eu/2025/07/31/prelegerea-stilul-neoromanesc-in-interpretarea-arhitectilor-si-constructorilor-italieni%CB%AE-la-irccu-venetia/
• https://www.dizionariobiograficodeifriulani.it/Scoccimarro-cesare/
• https://www.dizionariobiograficodeifriulani.it/Scoccimarro-cesare/
• https://www.notaio-busani.it/it-IT/Arch-Cesare-Scoccimarro.aspx
• https://www.notaio-busani.it/it-IT/Arch-Cesare-Scoccimarro.aspx