Călătoria lui Marco Polo în imagini
Cu ocazia celei de-a XXIV-a Săptămâni a Limbii Italiene în Lume, ce are ca tematică “L’italiano e il libro: il mondo fra le righe”, Comitetul București al Societății “Dante Alighieri” și Universitatea Națională de Artă au organizat proiectul “Marco Polo: Călătoria ca întâlnire”, ce a avut loc la ARCUB în data de 16 octombrie 2024, și care, pornind de la textul italian al cărții lui Marco Polo, “Il milione”, propune transpunerea în imagini și reprezentări plastice ale celor mai representative pasaje din jurnalul călătoriei sale Asia.
Proiectul continuă seria reușită centrată pe transpunerea în artele figurative a unor opere esențiale ale literaturii italiene, în ani aniversari ai autorilor lor, începută în 2022 cu Dante, continuată în 2023 cu Italo Calvino și ajunsă anul acesta la Marco Polo. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a fost alături de Societatea “Dante Alighieri” – Comitetul București și de președinta acestuia, domana prof. Nicoleta Silvia Ioana, inițiatoarea proiectelor, la fiecare dintre aceste demersuri reușite.
Proiectul de anul acesta a inclus mai multe departmamente ale Universității Naționale de Arte: Grafică, coordonat de prof. Ovidiu Croitoru, Sculptură, coordonat de prof. Elena Dumitrescu, Modă, coordonat de prof. Răzvan Mihai Vasilescu, susținuți cu toții de prof. Carmen Apetrei, decan al Facultății de Arte Plastice din cadrul UNArte. Studenții implicați au lucrat asiduu la operele lor, fie că a fost vorba de tablouri, benzi desenate, instalații, rezultatul fiind unul impresionant.
Întrucât în 2024 se împlinesc 700 de ani de la moartea lui Marco Polo, negustor și diplomat care a traversat Asia în secolul al XIII-lea, lăsându-ne prima mare descriere a locurilor, popoarelor și naturii unui pământ aproape necunoscut europenilor, vernisajul a fost precedat de o masă rotundă dedicată acestuia, moderată de dna prof. Smaranda Bratu Elian de la Universitatea din București, la care au luat parte prof. Cornel Moraru – UNArte, prof. Vasile Simileanu – director al revistei “GeoPolitica” și scriitorul-călător Liviu Stănescu.
Evenimentul s-a bucurat de un public numeros și de salutul unor importante oficialități: prof. Alessandro Masi, secretar general al Societății “Dante Alighieri” (mesaj video), Excelența Sa Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni și Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură București.
Transmitem aprecierea noastră studenților pentru implicarea și munca pe care au depus-o în acest proiect care promovează limba, cultura și istoria Italiei și pentru rezultatul extraordinar al muncii lor, impresionantele albume-pliant personale ce cuprind lucrările lor valoroase.