„Rolul și specificul emigrației italiene în România” în dezbatere la Pavilionul României de la Expo Milano 2015
Pavilionul României la Expo Milano 2015 a găzduit în perioada 26-27 august evenimentele organizate de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT.
Astfel, au avut loc o serie de evenimente cultural-artistice cu tema „Rolul și specificul emigrației italiene în România”, menite să promoveze minoritatea italiană din țara noastră.
“Reprezentarea minorității italiene din România la Expo Milano 2015 a însemnat oportunitatea de a ne întoarce în țara mamă. Am prezentat aici o mică parte din activitățile asociației noastre, care au la bază promovarea și păstrarea culturii și identității minorității italiene”, a declarat Andi Gabriel Grosaru, secretarul general al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.
La evenimente au luat parte membri ai minorității italiene, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru relații interetnice, Amet Aledin și consulul general al României la Trieste, Cosmin Dumitrescu.
“Apreciez faptul că o comunitate etnică din țara noastră a promovat imaginea României la un eveniment atât de important cum este Expo Milano 2015, cu atât mai mult cu cât Departamentul pe care îl reprezint sprijină acest fel de manifestări, a menționat Amet Aledin, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Programul a cuprins proiecții de filme cu și despre minoritatea italiană din România, recitaluri de chitară clasică ale artistului Ștefan Lupu, concerte de muzică clasică susținute de soprana Bianca Luigia Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu, dar și prezentări gândite în acord cu tema expoziției – „Hrănind planeta. Energie pentru viață” – precum „Ocupații și tradiții culinare ale etnicilor italieni din România” și „Materiale și meserii care dau viitor trecutului. ”
“Prezența Asociației Italienilor din România - RO.AS.IT. în cadrul Pavilionului nostru a însemnat promovarea în primul rând a culturilor tradiționale ale unei minorități care este extrem de activă în țara noastră. Programul acestora a fost unul foarte bogat din punct de vedere cultural și tradițional,, bucurându-se de prezența multor vizitatori”, a declarat Georgian Ghervasie, Comisarul general al Pavilionului României la Expo Milano 2015.