Despre identitate la Casa d’Italia
Ieri, Casa d’Italia din București a găzduit conferința „Identitatea poporului român”, un eveniment organizat de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., avându-l ca invitat pe domnul Dan Puric.
Întâlnirea a oferit publicului ocazia de a asista la o expunere densă despre spiritul și esența poporului român și valorile naționale în viziunea invitatului.
Temele abordate, care adesea provoacă reflecție și opinii variate în spațiul public, au generat un dialog cu spectatorii asupra modurilor diferite în care ne raportăm astăzi la ideea de identitate. Evenimentul a fost un punct de plecare pentru reflecție și analiză asupra identității etnice. Ce primează pentru etnicii italieni din România? Sângele italian din vene, pământul românesc în care s-au născut sau acestea pot coexista armonios într-o identitate mult mai complexă și mai nuanțată? Sunt toate teme ce pot fi dezbătute și aprofundate într-o întâlnire viitoare.
- ????????????????????????????????????
























