O călătorie muzicală prin “Divina Comedie” a lui Dante
În 25 martie, de DanteDì, zi în care Dante Alighieri este celebrat pe întreg globul prin conferințe, spectacole și evenimente culturale, noi l-am sărbătorit printr-un concert susținut de Bel Canto Ensemble, organizat de Societatea „Dante Alighieri” , în parteneriat cu Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., la Institutul Italian de Cultură di București.
În concertul „Dall’Inferno al Paradiso”, componenții ansamblului (Rosaria Buscemi – soprană, Michele Bruno – bas, Ivan Nardelli – flaut, Fabrizio Luchetta – clarinet, Massimo Celiberto – corn și Alessandro Vuono – pian) ne-au purtat într-o călătorie muzicală prin „Divina Comedie”, pe un text adaptat de Roberto Coscia de Cardona din pasaje din „Commedia” lui Dante și pe muzică din mari compozitori italieni, precum Rossini, Verdi, Bellini etc. care l-au cântat într-un fel sau altul pe Dante.
O seară care a îmbinat poezia cu muzica într-un mod inspirațional și care a onorat Italia, cu a sa tradiție lirică și literatură inegalabile.
Astfel s-a încheiat și cel de-al treilea concert cu Bel Canto Ensemble, după omagiul pentru Rossini și Donizetti de la Casa d’Italia și cel cu muzică de Oscar din filmele italiene de la Colegiul Național „George Enescu”. Mulțumim doamnei prof. Nicoleta Silvia Ioana pentru frumoasa colaborare și tuturor celor care au sprijinit proiectul.




















