Ziua Republicii Italiene celebrată la Casa d’Italia
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a sărbătorit a 78-a aniversare a Republicii Italiene la Casa d’Italia, în 31 mai 2024, alături de numeroși oaspeți, membri și invitați, prilej de bucurie, de întâlnire și de umplere a sufletului cu frumosul artelor. Şi asta pentru că manifestarea, desfășurată cu înaltul patronaj al Ambasadei Republicii Italiene la București, a stat sub semnul artei fotografiei, datorită expoziției “A ovest del sole” a fotografului italian Mauro Vitale, și sub semnul muzicii, datorită tradiționalului concert pe care asociația îl dedică în fiecare an Zilei Naționale a Italiei, “Voci tinere în recital”. Coordonatoarea evenimentului, doamna președinte Ioana Grosaru, a întâmpinat invitații într-un superb costum tradițional din Friuli și i-a invitat să ia parte cu bucurie la sărbătoare.
Salutul oficial de deschidere a fost oferit de domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, care a transmis urările cu ocazia Zilei Naționale a Italiei și cele de bun venit pentru toți invitații și pentru grupul de elevi de la Liceo Statale “Cornelio Tacito” din Roma, aflați la București într-un program de mobilitate Erasmus la Colegiul Național “Ion Neculce”, coordonator prof. Nicoleta Ioana. Domnul deputat a vorbit despre importanța Zilei Republicii Italiene și a activităților pe care Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. le organizează anual cu acest prilej, ca reprezentantă a minorității italiene din țara noastră.
Primul eveniment din program ne-a dat posibilitatea să admirăm fotografiile ce surprind civilizația rurală din România și pe cea a Italiei de Sud, între trecut și prezent. Fotografiile lui Mauro Vitale reușesc să integreze din punct de vedere cultural spațiul românesc cu spațiul italian, să propună similitudini și paralele între două expresii culturale, deși diferite, extrem de asemănătoare. Sensibilitatea artistului îi permite să capteze expresii și trăiri în personajele și peisajele sale care fascinează cu ușurință publicul. Despre această expoziție care trebuie “trăită”, așa cum a punctat doamna Ioana Grosaru, au mai vorbit domnul Claudio Bargagna, cât și artistul însuși, subliniind pasiunea fotografului și corespondențele și analogiile ce se pot găsi în satul arhaic italian și în cel românesc.
A urmat recitalul ce ne-a încântat simțurile cu vocile extraordinare ale studenţilor pregătiţi de doamna prof. univ. dr. Bianca Luigia Manoleanu de la Universitatea Naţională de Muzică din București, acompaniați, ca de obicei, de pianul doamnei conf. univ. dr. Raluca Ouatu, aceștia purtându-ne împreună prin repertoriul muzicii clasice italiene. Ca și anul trecut, spectacolul s-a bucurat de un scenariu semnat de Filip Ristovski și de prezența unor absolvenți, artiști deja cunoscuți pe scenele românești, precum Ioana Mihalcea, Cristian Ruja și Mihai Urzicana.
Așadar, o sărbătoare de excepție la Casa d’Italia, devenită neîncăpătoare, care ne-a adus mai aproape excelența italiană, a conectat spațiul românesc cu cel italian și ne-a permis să sărbătorim împreună încă o aniversare a Republicii Italiene.
Mulțumim sponsorilor de la ITALIACASH pentru produsele autentic italiene oferite cu această ocazie.