Ziua Europei, celebrată la Palatul Cotroceni
Deputatul Andi-Gabriel Grosaru și președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Ioana Grosaru, au participat la recepția de Ziua Europei oferită de Administrația Prezidențială, la Palatul Cotroceni. Punctul central al evenimentului a fost reprezentat de discursul președintelui Klaus Iohannis, care a vorbit despre proiectele europene ale României, în contextul în care, la data de 1 ianuarie 2019, țara noastră va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene.
„Unul dintre bunurile cele mai de preț ale Europei este democrația. Pluralismul politic, guvernarea corectă și în beneficiul tuturor, egalitatea în fața legii, asigurarea unei justiții independente sunt valori care au stat la baza dezvoltării statelor europene. Apărarea lor, a acestor valori, a redevenit astăzi o prioritate.
Viitorul ţării noastre nu poate fi deturnat de la direcţia pe care s-a înscris. Europa este pentru România marea familie alături de care împărtăşeşte valori, aspiraţii şi un drum comun de dezvoltare”, a considerat președintele statului român.