Vernisajul din Rm. Vâlcea, încununarea unui proiect reușit
Galeria Cozia, din Râmnicu Vâlcea, a găzduit vernisajul picturilor realizate în cadrul taberei „Simpozion de creație Brezoi” (ediția a V-a), coordonate de artista de origine italiană Angela Tomaselli. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a fost partener al proiectului organizat de Primăria Brezoi.
Au expus artiștii: Angela Tomaselli (București), Antonio Rizzo (Italia), Aurelia Sanda (Rm. Vâlcea), Gheorghe Dican (Rm. Vâlcea), Ion Pantilie (Pitești), Doru Tulcan (Timișoara), Elena Minodora Tulcan (Timișoara), Valeriu Sepi (Timișoara), Costin Brăteanu (Timișoara), Sarah Raluca Minulescu Brăteanu (Timișoara), Sanda Buțiu (București) și Victoria Ileana Dragomirescu (București).
Doamna Ioana Grosaru, președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a luat cuvântul, vorbind despre parteneriatul constant cu inițiatorii taberei din localitatea Brezoi, ca încurajare a acestui demers profesionist de creație, pentru susținerea artiștilor plastici de performanță și, mai ales, pentru promovarea personalităților din cadrul comunității.
Din păcate, din cauza contextul sanitar, la vernisaj a fost prezent un public restrâns, care a respectat restricțiile sanitare în vigoare. În încercarea de a compensa acest neajuns, vă prezentăm o galerie foto cu lucrările expuse.
În cadrul evenimentului desfășurat pe 30 septembrie, de la orele 14:00, a putut fi admirată și o mini expoziție de fotografie a lui Ioan Ciobotaru, susținuță de interpretările imaginative ale „Țurțudanului”, din tablourile pictorilor participanți la tabără.