Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a organizat, la Sala „Dalles” din București, evenimentul de lansare a cărții „Marele Mozaic al Vieții”, scrise de Mihaela Profiriu Mateescu și Claudiu Simion.
Lucrarea este cel mai recent proiect editorial al RO.AS.IT. și vine ca un încununare a colaborării avute cu artista de origine italiană Mihaela Profiriu Mateescu, care este și vicepereședinte al asociației. De fapt, cartea „Marele Mozaic al Vieții” este chiar un tribut adus acestei origini, prezentând, printr-o suită de povestiri care se armonizează precum elementele unui mozaic, biografia familiei Culluri.
Doamna Ioana Grosaru, președintele Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., a deschis acest eveniment care a atins până la lacrimi sufletele participanților, vorbind despre autori și prezentând, pe scurt, ideea cărții. După intervențiilor scriitorilor, actrița Liana Ceterchi a dat citire unui capitol, în centrul momentului de lectură fiind pasajul în care este relatată, cu mult talent, prima întâlnirea dintre părinții distinsei Mihaela Profiriu Mateescu. A vorbit, apoi, pictorița Tițiana Popa, cea împreună cu care protagonista serii a pictat biserica ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Caracas (Venezuela).
Seara s-a încheiat cu un moment artistic pe măsură, susținut la nai de Vasile Răducu, discipol al maestrului Gheorghe Zamfir. Surpriza muzicală a fost făcută de prof. Felix Goldbach, inspectorul pentru minoritatea italiană din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Pasaje din intervenția doamnei Ioana Grosaru:
„Astăzi este vorba în primul rând de iubire. Tot ce veți trăi aici este construit pe acest sentinent”
„Vreau să îi mulțumesc lui Gabi Szabo. După ani ne reîntâlnim într-un spațiu de cultură, nu pe stadion. Nu că nu ar fi stadionul spațiu de cultură, să știți că am ținut foarte mult la acest aspect, la faptul că sportivii sunt oameni superdotați, nu numai fizic, ci și intelectual”.
„Suntem aici prezenți din anumite motive. Străbunii noștri au dorit să își schimbe destinul și au venit în România. Au făcut lucruri aici. Nu numai că asistăm la lansarea unei cărți, unei cărți de viață, unei cărți care, cum am spus, e construită pe iubire și din iubire. A fost gândită să o scrie de la poveștile de dragoste, dragoste pentru părinți, pentru copii, pentru soți, pentru apropiați, prieteni. Autoarea Mihaela și fiul Claudiu, scriitor, știu să transmită acest sentiment”.
„Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., pe care o reprezint, trebuie să promoveze o colectivitate despre care mult timp s-a vorbit foarte puțin sau nu s-a vorbit. Nu exista, poate și din acest motiv ea se construiește destul de greu, în sensul că suntem mulți mulți, dar nu de atât de apropiați pe cât mi-aș dori eu și implicați în activitățile pe care asociația care funcționează vizibil de peste 30 de ani le întreprinde. Avem site, avem revistă, publicăm cărți, promovăm personalități”.
„Rămânem cu acel dor al patriei de unde au venit străbunii noștri și trebuie să ducem mai departe această identitate și pentru faptul că au lăsat aici urme vizibile și nu numai în București. În București la tot pasul găsești lucruri făcute de italieni și în toate domeniile, nu numai în construcții. Când aude cineva că vorbești de italieni face imediat referire la comuna Greci. Nu! Italienii sunt peste tot în România, în toate domeniile! Chiar aici avem în sală lângă noi jurnaliști, muzicieni, oameni deosebit de valoroși. Ne-au făcut cinste italienii peste timp și ne fac în continuare”.