Spectacol de muzică și poezie la Galați
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., prin filiala „Casa Italia” Galați, a sărbătorit Ziua Minorităţilor Naţionale din România printr-un spectacol de muzică și poezie intitulat „Tradiții de Crăciun”. Spectacolul a fost găzduit pe 17 decembrie într-un frumos lăcaș de cult, biserica romano-catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, monument lăsat moștenire locuitorilor orașului și prin contribuția comunității istorice a etnicilor italieni.
La această activitate au fost invitate toate minoritățile naționale din orașul Galați. Au răspuns invitației “Forumul German”, minoritatea romilor, comunitatea lipovenilor, “Uniunea Democrată Turcă” și minoritatea maghiară. Evenimentul s-a bucurat de participarea Corului Facultății de Arte al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, coordonat și dirijat de părintele Paroh al Comunității Catolice din Galați, dr. Cristian Dumea.
Spectacolul, care s-a bucurat de aprecierea unui numeros public, se înscrie într-un program viitor mai însuflețit, asumat de Comunitatea Italienilor „Casa Italia” din Galați, afiliată la RO.AS.IT., în vederea cunoașterii, păstrării și valorificării tradițiilor etniei. (Romana Drașovean – Galați)