„Sempre Dante”, o expoziție cu notă de sacralitate
În perioada 5-12 decembrie,ac., Biserica Italiană din București este gazda primitoare a expoziției “Sempre Dante”, după ce părintele paroh dr. Daniel Bulai a răspuns cu multă amabilitate inițiativei Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., pusă în practică împreună cu elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Vernisajul expoziției ce cuprinde picturile realizate de elevi ai liceului, inspirate de viața și capodopera lui Dante, “Divina Comedie”, a avut loc în data de 5 decembrie, în prezența unui public numeros care a trebuit să respecte condițiile cerute de regulile sanitare.
După slujba în limba română oficiată pentru credincioșii catolici, cât și pentru invitații de alte confesiuni ce au venit la vernisaj, părintele paroh dr. Daniel Bulai, a făcut trecerea spre evenimentul mai puțin obișnuit lăcașului însă, cu un conținut spiritual potrivit contextului. Părintele a mărturisit că în seara de dinainte, după închiderea bisericii, a contemplat în liniște deplină picturile realizate de elevi: „În fiecare pictură, am descoperit scânteia Divină. Dante a fost un profet peste timp. Fie că suntem elevi, fie că am trecut prin viață, ne dăm seama de ce vrea Dumnezeu de la noi”.
La rândul său, doamna Ioana Grosaru, președintele Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a apreciat că organizarea expoziției într-un asemenea cadru a conferit o meritată notă de sacralitate evenimentului, care încheie cu succes seria de manifestări culturale dedicate celebrării a 700 de ani de la moartea marelui poet pe care asociația le-a întreprins. Opera lui Dante este fundamentală pentru că, de 700 de ani, chiar și pentru cei care nu au citit-o în întregime, oferă o reprezentare a imaginii iadului și a raiului, așa cum le percepem astăzi. Implicând elevii în acest proiect, asociația și-a dorit ca marile valori ale culturii universale să nu dispară și să ocupe un loc central în educația și pregătirea pentru viitor a tinerilor. „Dante rămâne un reper și o permanentă călăuză pentru noi. Astăzi trăim vremuri în care cu toții suntem puși la încercare, potrivit parcă unui scenariu dantesc, în care binele luptă împotriva răului, neștiind de această dată unde este limita și care sunt cei buni și cei răi! Mulțumim părintelui Daniel Bulai, profesorilor care au coordonat elevii și doamnei Maria Dan, sufletul multor proiecte pe care le facem cu școala”, a spus doamna Grosaru, care a încheiat cu o urare pentru cei prezenți, dar și pentru cei care nu au putut ajunge duminică la Biserica Italiană: „Sărbători fericite, cu sănătate și speranțe împlinite!”.
A luat, apoi, cuvântul doamna Maria Dan, directorul Liceul Teoretic „Dante Alighieri”: „Mă simt emoționată… Liceul Dante Alighieri este trup și suflet aici. Mulțumesc elevilor, domnului profesor Cojoc, gazdelor noastre și, nu în ultimul rând, reprezentanților Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., care s-au implicat în acest proiect”.
Evenimentul s-a bucurat de intervenția Excelenței Sale Alfredo Durante Mangoni, care a subliniat că spiritualitatea lui Dante Alighieri face o legătură între culturile noastre. În opinia domnului ambasador, Dante ne cheamă să experimentăm ceea ce este dincolo de noi, o schimbare în viața noastră. Totodată, operele Poetului Suprem „ne oferă și o inspirație în comunitatea noastră politică și nu numai, pentru a pune acolo elemente de moralitate, de etică. Toate sunt lucruri foarte actuale. Toate vorbesc despre universalitatea mesajului lui Dante. Mulțumesc atât Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., cât și Liceului Dante Alighieri. Vă doresc un drum binecuvântat spre Crăciun!”, a mai spus Excelența Sa.
Cu ocazia expoziției organizate la Biserica Italiană, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a dăruit albumul „Sempre Dante” elevilor care au contribuit cu picturi, ca o amintire, peste ani, a acestui moment major din viața lor școlară. Trebuie menționat că, prin proiectul „Sempre Dante”, s-a marcat încheierea unui an cu un calendar bogat de evenimente și articole dedicate de RO.AS.IT. împlinirii a 700 de ani de la moartea „părintelui limbii italiene moderne”.
Încărcătura spirituală a evenimentului a fost potențată de muzică, în interpretarea de înaltă ținută a artiștilor Adrian Naidin, Stanca Maria Manoleanu și Remus Manoleanu.