Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. – a fost înfiinţată în anul 1993, la Suceava, din iniţiativa unui grup de descendenţi ai emigranţilor italieni stabiliţi în zona Bucovinei, cu mult entuziasm şi dăruire, cu dorinţa explicită de a reface unitatea comunităţii italienilor din România, a cărei viaţă a fost frântă de vitregiile istoriei din ultimii 50 de ani (premergători lui 1989).
În anul 1996, Asociaţia Italienilor din România a dobândit personalitate juridică, în baza Legii nr. 21/1924, modificată de O.G. nr. 26/2000, a Legii nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 şi a art. 62, alin. (2) din Constituţia României, perioada de funcţionare fiind nedeterminată, iar în anul 2008 a primit statut de utilitate publică, în baza Hotărârii Guvernului României Nr. 109/30.01.2008.
Conform prevederilor statutului său, RO.AS.IT. îşi desfăşoară activitatea atât în România, la sediile sale şi prin intermediul filialelor teritoriale create (v. rubrica filiale), cât şi în Italia. Încă de la înfiinţare, membrii Asociaţiei Italienilor din România şi-au propus să reclădească pas cu pas acea etapă din traseul istoric al comunităţii italiene, când ei erau profund implicaţi în modernizarea României interbelice, traseu întrerupt atât de brutal.
Apartenenţa strămoşilor lor la o cultură milenară, bogată în valori extraordinare, de referinţă în istoria omenirii, i-a determinat pe etnicii italieni să-şi dorească refacerea comunităţii istorice care a avut o tradiţie în România interbelică, în acea perioadă de dezvoltare fără precedent din istoria ţării şi când, de fapt, s-au stabilit în ţara noastră cei mai mulţi italieni, marea lor majoritate din motive de mobilitate profesională.
O reconstrucţie anevoioasă, dar nu imposibilă.
Activitatea a debutat, cu mult entuziasm, încă din anul 1993, când un grup restrâns de etnici italieni a început să se întâlnească periodic la micul sediu din Suceava, lângă Universitate, loc care devenea tot mai atrăgător.
După o perioadă de probă, trecută cu brio, şi-au dat seama că pot construi ceva împreună şi au hotărât, pe 26 august 1996, să se înregistreze oficial, ca persoană juridică românã de drept privat. Acţiunile, la început simple, dar pline de conţinut, deveneau pe zi ce trece tot mai interesante, prevestind parcă faptul că într-o zi se va ajunge la organizarea a ceea ce a devenit astăzi RO.AS.IT.-ul.
Sprijinindu-şi efortul pe experienţa încercărilor altor comunităţi, al exemplului lor, dar şi al propriei experienţe, oferta Asociaţiei venea în întâmpinarea dorinţelor celor care ani de-a-rândul au purtat în suflet nostalgia locurilor de unde au venit ”i nostri noni o bisnoni”, Italia.
Mai târziu, după multe demersuri, s-a reuşit refacerea învăţământului în limba maternă şi, iată, după circa 60 de ani de întrerupere, se poate studia acum în limba italiană la Liceul „Dante Alighieri” din Bucureşti. S-au derulat, de asemenea, proiecte culturale în parteneriat cu asociaţii şi organizaţii similare din ţară şi străinătate, un exemplu fiind Simpozionul internaţional „Neoumanismul si dialogul intercultural”, ajuns în anul 2008 la cea de-a patra ediţie, s-a participat la festivaluri, la târguri de carte, la schimburi de experienţă şi la alte diverse manifestări culturale organizate pe plan local sau naţional de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, de instituţii guvernamentale si nonguvernamentale, s-au tipărit cărţi, dar şi o revistă bilingvă, revista Asociaţiei, intitulată sugestiv „Siamo di nuovo insieme”.
Au fost pregătiţi tineri etnici italieni pentru formaţia de dansuri cu acelaşi nume „Siamo di nuovo insieme”, care participă anual la Festivalul „Proetnica” de la Sighişoara, s-au organizat expoziţii de pictură, grafică sau caricatură la sediul din Bucureşti, str. Lipscani, unde au avut loc nenumărate alte acţiuni şi întâlniri de suflet, la care participanţii, în marea lor majoritate membri RO.AS.IT., au povestit întâmplări din viaţa lor, sau, pur şi simplu, au fost bucuroşi să fie împreună, ceea ce nu este puţin lucru. Tot la sediul Asociaţiei din Lipscani au avut loc, periodic, întâlniri cu întreprinzători italieni nou veniţi în România.
În anul 2004 Asociaţia a repurtat un succes important în cadrul alegerilor generale şi, ca urmare, preşedintele Asociaţiei din Suceava a devenit deputat în Parlamentul României reprezentând minoritatea italiană din România, iar în iunie 2008 RO.AS.IT. a participat la alegerile locale în patru judeţe, obţinând un loc de consilier local (în cadrul unei alianţe electorale interetnice realizate la nivelul judeţului Timiş), dobândind totodată şi multă experienţă pentru viitoare confruntări electorale.
Acordarea statutului de asociație cu statut de utilitate publică de către Guvernul României a constituit cea mai mare recompensă morală pentru RO.AS.IT., ca apreciere pentru tot ce se realizase în doisprezece ani de activitate (1996-2008). În continuare, Asociația Italienilor din România a confirmat acest statut, fiind la originea a numeroase proiecte și demersuri prin care a fost conservată și afirmată identitatea comunității de etnici italieni de aici.
Mircea Grosaru, președintele RO.AS.IT., a câștigat alte două mandate de deputat, la alegerile parlamentare din 2008 și din 2012, votul de încredere din partea alegătorilor vorbind de la sine despre felul în care a fost percepută activitatea asociației. Tot în 2012, o alianță din care a făcut parte și RO.AS.IT. a câștigat două locuri în Consiliul Local și un post de viceprimar la Curtici (județul Arad). Pe plan internațional, Asociația Italienilor din România a încheiat un protocol de colaborare cu Partidul Democrat European alături de care a organizat, în anul 2013, la Palatul Parlamentului, Conferința Internațională ”Minoritățile naționale în strategia europeană. Studiu de caz: italienii din România”.
După decesul deputatului Mircea Grosaru, survenit pe 2 februarie 2014, a fost organizată o Conferință Națională extraordinară, în cadrul căreia a fost ales noul președinte: Ioana Grosaru.
”Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. şi familia Grosaru mulţumesc tuturor acelora care, prin prezenţă sau mesaje de compasiune, ne-au fost alături într-un moment dureros al existenţei noastre, acela al despărţirii pământeşti de cel care a reprezentat cu demnitate şi devoţiune comunitatea italienilor din România, de cel care ne-a fost soţ şi părinte neasemuit. Vorbele şi gândurile voastre bune sunt pentru noi o mângâiere, o alinare, o promisiune de-a ne fi în continuare aproape. Ele ne vor da putere să mergem mai departe şi să împlinim proiectele gândite pe mulţi ani de acum înainte de către cel care a fost Mircea Grosaru. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
În anul 2014 a fost consemnat un moment istoric pentru Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. și pentru cei pe care îi reprezintă. Participanții la Congresul Partidului Democrat European, desfășurat la Bruxelles în data de 10 decembrie, au votat în unanimitate aderarea RO.AS.IT. la formațiunea politică transnațională, cu care fusese semnat un protocol de colaborare în anul 2012. S-a deschis, astfel, calea pentru o nouă categorie de proiecte care au avut ca scop conservarea și promovarea identității etnicilor italieni.
În paralel au continuat demersurile pentru înființarea unor clase cu predare în limba maternă italiană în mai multe localități din România, după modelul Liceului ”Dante Alighieri”. De asemenea, expoziția ”De la emigrare la integrare” a fost itinerată în Galați, fiind completată cu un nou panou, care reprezintă comunitatea italiană istorică stabilită în orașul de pe malul Dunării.
Au fost consolidate parteneriatele cu instituțiile statului român și cu instituțiile care reprezintă statul italian în România. RO.AS.IT. a participat la evenimente definitorii pentru conceptul ”Made in Italy” precum Festivalul Italian sau Festitalia.