„Școala care scrie cărți”
La „Dante Alighieri” s-a desfășurat, pe 22 septembrie, ședința profesorilor de la catedra de limbă maternă italiană. În prezența doamnei inspector Elisabeta Naghi și a doamnei Ioana Grosaru, președintele RO.AS.IT., au fost abordate aspecte organizatorice, dar și proiecte de viitor. Cadrele didactice au fost încurajate să conceapă manuale de limbă italiană în cadrul inițiativei „Școala care scrie cărți” și să traducă lucrări.
Foarte important, în cadrul ședinței s-a hotărât ca elevii care s-au înscris la clasele cu predare în limba maternă italiană, dar nu fac față, să se poată transfera la clase de „italiană intensiv”.