Prietenia între popoare, celebrată cu dansuri tradiționale italiene
Weekendul trecut a fost unul aparte pentru minoritățile naționale din România, care au avut prilejul să își promoveze tradițiile la „Alfabetul conviețuirii”, eveniment organizat de Uniunea Elenă din România și DRI la Ploiești, în perioada 6-8 mai, și în cadrul manifestărilor reunite sub genericul „Piața Statelor Membre ale UE”, pe 7 mai, în parcul Cișmigiu din București.
Ansamblul „Di nuovo insieme” a reprezentat Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. și, implicit, Italia, atât la Ploiești, cât și pe scena din Cișmigiu, pe care au urcat și copiii de la ansamblul „L’Alodolla”. De asemenea, cu ambele ocazii, RO.AS.IT. a contribuit cu ziare, reviste și pliante la standurile de prezentare a Italiei.
Doamna Ioana Grosaru, președintele RO.AS.IT., a vorbit în deschiderea „Alfabetului conviețuirii” despre buna colaborare dintre minoritățile naționale din România, concretizată printre altele în organizarea unor proiecte culturale comune, așa cum a fost cel din „orașul aurului negru”.