La mulți ani de Ziua Unirii Principatelor Române!

24 ianuarie este sărbătoare națională în România, ziua în care ne amintim și celebrăm Unirea de la 1859 dintre Ţara Românească și Moldova, împlinirea, așadar, a primului deziderat național al patrioților secolului al XIX-lea. Cu această ocazie, ne place să amintim că italienii au sprijinit cauza națională românească și că succesul Risorgimento-ului italian și mișcarea pentru unificarea Italiei au reprezentat un model pentru revoluționarii români, iar Italia a jucat un rol important când, în ianuarie 1859, Principatele Române s-au unit, alegând un singur principe în persoana lui Alexandru Ioan Cuza.

Așa cum scrie Marco Baratto, însuși Camillo Cavour, ministru de externe și prim ministru al Piemontului, susținea cauza românească, deoarece știa că partida cu Austria, în ceea ce privea Italia, se juca și pe tabla de șah balcanică și că era necesar, așa cum susținea Mazzini, să se formeze alianțe cu „popoarele înjugate cu forța la carul Austriei, cu popoare care trebuie să pretindă și ele libertate și independență.” Alinierea intereselor italiene cu ale românilor care tânjeau după unitate l-a determinat pe Cavour să susțină, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, la sfârșitul războiului Crimeei, interesele românilor, mai ales că Austria, în timpul războiului Crimeei, își abandonase poziția de neutralitate și, fără să declare oficial război Imperiului Rus, ocupase militar principatele Moldovei și Țării Românești care, deși din punct de vedere tehnic formau două state separate și sub suzeranitatea Sublimei Porți, intrau astfel în sfera de influență a Vienei. Pentru Cavour, ridicarea chestiunii românești și a soartei principatelor a fost mijlocul prin care, nu numai că și-a putut demonstra prietenia personală cu patrioții români, mulți refugiați în capitala Piemontului, dar a putut în același timp, să ridice problema cauzei italiene.

În cadrul Congresului de la Paris, Cavour a fost printre cei mai înflăcărați susținători ai cauzei naționale românești, convins că unitatea națională a Italiei nu poate fi separată, în virtutea principiului naționalității, de cauza națională românească. România, unită, liberă și independentă, ar fi fost, în viziunea europeană a lui Cavour, dincolo de un act datorat numeroșilor patrioți care sperau la independența unei patrii, o barieră atât pentru expansionismul austriac și rusesc, cât și un fel de tampon împotriva Imperiului Otoman. De aceea, a afirmat: „Dacă nu le reunim (Principatele), dacă nu constituim o putere stabilă și compactă, ele vor rămâne cufundate în corupție și dezordine ca în trecut… ar fi o adevărată rușine ca Europa să lase aceste țări pradă anarhiei și intrigilor rusești și turcești”.

De altfel, după dubla alegere a lui Cuza și înfăptuirea Unirii Principatelor, avizul Consiliului Contenciosului Diplomatic Piemontez a fost decisiv, deoarece s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere juridic, alegerea lui Alexandru era legală, întrucât au fost respectate prevederile Convenției de la Paris din 1858, care stipulau alegerea a doi prinți la Iași și la București, dar fără a stabili dacă ar putea fi sau nu aceeași persoană. Astfel, avizul favorabil al Consiliului Piemontez a reprezentat un argument legal pentru recunoașterea Unirii Principatelor și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Așadar, reprezentanții Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. au bucuria de a vă transmite „La mulți ani!” cu ocazia Micii Uniri și de a vă aminti de prietenia care îi leagă pe italieni și români de secole.