Ioana Grosaru, realeasă președinte al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.
La data de 24 februarie, la centrul cultural „Casa d’Italia” din București, s-a desfășurat Conferința Națională a Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT..
Delegați ai comunităților de etnici italieni din Galați, Bacău, Suceava, Hunedoara, Pitești, Târgoviște, Tulcea ș.a. au participat la lucrările deschise de prezentarea raportului de activitate pe 2018. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost reprezentat de alegerea președintelui, a vicepreședinților, a secretarului general, a membrilor Comitetului Director, a membrilor Biroului Executiv și a comisiei de cenzori. 2019 – 2024.
În urma voturilor exprimate, doamna Ioana Grosaru a fost realeasă în funcția de președinte al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., mandatul fiind valabil în perioada 2019-2024. De asemenea, Mihaela Mateescu Profiriu și Silviu Niță au fost reconfirmați ca vicepreședinți ai asociației, iar Andi Gabriel Grosaru a fost reales secretar general. Biroul Executiv a fost votat în componența: Orlanda Solari, Salvatore Vals, Carmen Lupu, Victor Partan.
A fost ales și un nou președinte onorific al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., în persoana publicistului Modesto Gino Ferrarini, colaborator vechi al asociației, care, la scurt timp după Revoluția din 1989, a avut inițiativa grupării etnicilor italieni din București. „Sunt bucuros și vă mulțumesc. Este o onoare să urmez doamnei Sorana Coroamă Stanca în această postură”, a spus seniorul de etnie italiană.
Alte puncte din cadrul Conferinței Naționale de duminică au vizat confirmarea delegatului Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. în Consiliul Minorităților Naționale, aprobarea bilanțului contabil și a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2019, aprobarea unor modificări operate în statutul asociației, prezentarea celor mai importante proiecte din perioada următoare, precum și aprobarea calendarului de activități pentru anul 2019.