Il Volo – un turneu reușit în România
Asociația Italienilor din România a fost partener media al turneului trupei Il Volo în România, ce a cuprins două opriri, la București, în 16 iulie și la Cluj, în 18 iulie. În capitală, concertul memorabil a fost susținut în fața unei Săli a Palatului arhipline, talentații și simpaticii italieni de la Il Volo cucerind publicul cu vocile lor puternice, spiritul ludic și simțul umorului.
Aflați pentru a doua oară în România, Ignazio, Piero și Gianluca au subliniat cât de mult le place țara noastră și cât de mult se simt aici ca acasă, datorită felului de a fi atât de asemănător al celor două popoare. Concertul “Il Volo sings Morricone” a fost dedicat maestrului Ennio Morricone, dar a cuprins un repertoriu mult mai larg și mai variat, de la melodii din repertoriul propriu al grupului, până la piese muzicale din repertoriul universal. Şi genurile abordate au fost diferite: de la arii celebre de operă, la piese pop. Grupul a fost acompaniat pe scenă de Orchestra Metropolitană București condusă de bagheta dirijorului Daniel Jinga.
Spectacolul a fost presărat și cu momente speciale, precum piese cântate solo de fiecare dintre membri sau dueturi, interacțiune cu publicul, invitație la dans pe celebra “Nel blu, dipinto di blu” (“Volare”) și un moment emoționant dedicat victimelor Covid-19 și ale războiului pe piesa “Hallelujah”, toate menite să poarte publicul prin stări variate, de la emoție profundă, la bucurie și amuzament. Marele hit al trupei, “Grande amore”, a încheiat concertul care a generat pe tot parcursul său aplauze furtunoase și încântare din partea numerosului public din sală.