„I” de la „italieni”, în „Alfabetul conviețuirii”
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a participat la cea de-a VI-a ediție a festivalului „Alfabetul conviețuirii”, organizat la Ploiești de Uniunea Elenă din România. Pe scena festivalului, în cele trei zile (21-23 septembrie), au evoluat peste 350 de artiști din România și Grecia, printre care și cei din ansamblul de dansuri tradiționale „Di nuovo insieme”, al RO.AS.IT.
Andi-Gabriel Grosaru, deputatul minorității italiene, s-a numărat printre cei care au adresat un mesaj în deschiderea festivalului.