Gastronomia italiană – un prilej pentru a fi împreună
În data de 23 noiembrie 2024 a fost sărbătoare la Casa d’Italia din București, unde Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., în parteneriat cu Societatea „Dante Alighieri” – Comitetul București, a dat întâlnire membrilor săi și iubitorilor culturii italiene pentru a celebra împreună gastronomia italiană, marcând a IX-a ediție a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume, care în acest an a avut ca temă „Dieta Mediteraneeană și Bucătăria noastră la Origini”.
Evenimentul a fost un bun prilej de întâlnire, de celebrare a gastronomiei italiene și de aprofundare a esenței acesteia, întrucât mâncarea înseamnă în primul rând memorie, cultură, poveste, arome, comuniune, origini. Și tocmai originile au fost punctul central al dialogului purtat între publicul prezent în sală și invitații din online, dialog moderat de doamna președinte a Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Ioana Grosaru, și de doamna președinte a Comitetului București al Societății „Dante Alighieri”, Nicoleta Silvia Ioana.
Invitații din Italia, prof. Pina Foti, președinte a Asociației „Italian in Italy”, și chef Francesco Valicenti, filosof al gustului, s-au conectat online și au povestit despre turismul originilor și turismul lingvistic, respectiv, despre bucătăria la origini și importanța ei din punct de vedere cultural, ambele noțiuni de extremă importanță pentru comunitatea italiană istorică din România. Ce prilej și ce loc mai potrivit pentru a vorbi despre obiceiul descendenților emigranților italieni de a reveni în Italia în căutarea locurilor de unde le provin strămoșii, precum și despre rețetele italiene păstrate în familiile lor, decât în sânul Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., care grupează în jurul său descendenții imigranților italieni stabiliți în România cu 150 de ani în urmă? În acest sens, doamna președinte Ioana Grosaru i-a invitat pe membrii prezenți la eveniment să povestească despre obiceiurile culinare și rețetele pe care strămoșii lor le-au adus din Italia și care s-au perpetuat, cu adaptările firești în spațiul românesc, în familiile lor. Astfel, membri din sală și din online, din comunitățile de la Galați, Greci, Timisoara, Brezoi, Pitești etc au povestit despre mămăligă, despre supa de fasole cu paste, despre „pastasciutta”, despre „friccò” și alte rețete transmise în familie.
Câțiva elevi de la Colegiul Național „Ion Nelculce” au adus propria contribuție la eveniment, prezentând publicului aspecte despre bucătăria pe vremea lui Marco Polo, iar programul s-a încheiat cu momente artistice susținute de soprana Stanca Manoleanu, acompaniată la pian de Remus Manoleanu și de eleva Lisa Freguia care a interpretat câteva piese la pian.
Și întrucât s-a vorbit despre mâncare, ziua nu se putea finaliza fără o degustare de produse tipice italiene din zona Basilicata, puse la dispoziție de sponsorii noștri de la ITALIACASH, cărora le mulțumim.