Despre istoria italienilor la Câmpulung
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a fost invitată la Cercul de Istorie desfășurat la Biblioteca Municipală “Ion Barbu” din Câmpulung Muscel. la o întâlnire dedicată istoriei italienilor din Câmpulung și familiei Mezaroba.
În cadrul acesteia, doamna președinte Ioana Grosaru a vorbit despre activitatea bogată a asociației pe mai multe direcții, între care una esențială a fost întotdeauna recuperarea istoriei italienilor din România prin activități de documentare, colectare de documente și fotografii istorice, ulterior diseminate prin expoziții, cărți și reviste. Alin Mezaroba a vorbit în continuare despre istoria familiei din care provine, care a dat Câmpulungului artiști valoroși. Talentul străbunilor de a sculpa cu măiestrie piatra a lăsat urme în monumentele numeroase din zonă și s-a transmis mai departe la urmași, Alin fiind el însuși un grafician talentat.
Istoricii locali prezenți la întâlnire au venit cu completări interesante despre alte familii italiene din zonă (Morandini, Riccobon, De Bona, Pavoni, Paron etc.), despre inovațiile din domeniul forestier pe care le-au adus emigranții italieni în România în urmă cu un secol jumătate, despre contribuția esențială la înfrumusețarea și modernizarea României pe care meșterii italieni au avut-o. Aceasta a fost, de altfel, și concluzia intâlnirii. Prin munca pe care au depus-o aici, italienii au schimbat, incontestabil, fața României în bine.
Întâlnirea de la bibliotecă a semnat începutul unei posibile viitoare colaborări, iar Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. este deschisă să aprofundeze subiecte legate de aspecte ale emigrației italiene în România în viitoare întrevederi. În plus, RO.AS.IT. a donat bibliotecii publicații și materiale editate de asociație despre comunitatea italiană din țară.