Comunicat de presă privind participarea dlui deputat Andi-Gabriel Grosaru la Consiliului Partidului Democrat European, 12 aprilie 2019, Ljubljana, Slovenia
În data de 12 aprilie 2019, domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, Secretar General al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., a participat la Consiliul Partidului Democrat European – partid politic european de centru favorabil integrării europene, care a avut loc la Ljubljana, Slovenia.
Cu acest prilej reprezentanții veniți din 18 state membre ale Uniunii Europene au adoptat în unanimitate Manifestul electoral al PDE intitulat „Europa Ridică-te!”, în vederea alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019; au votat modificarea statului respectiv au luat notă de demisia unui partid membru din Slovacia și de adeziunea unui nou membru.
Manifestul partidului, elaborat în vederea alegerilor europarlamentare, a inclus și amendamentul propus de reprezentantul RO.AS.IT., care se referă la menționarea distinctă, în secțiunea referitoare la valorile comune europene, a referinței la valoarea culturală adusă de minoritățile naționale alături de cele lingvistice.
Manifestul pleacă de la convingerea că Europa are nevoie de o refondare democratică și profundă. Europa nu este posibilă fără oamenii săi. Valorile comune europene precum respectul pentru demnitatea umană, statul de drept, libertatea, egalitatea, solidaritatea și responsabilitatea sunt încorporate în societățile noastre prin intermediul pluralismului, nediscriminării, toleranței, respectului pentru minoritățile naționale și lingvistice, egalității dintre bărbați și femei și investițiilor în tineret și educație.
Aceste valorile comune europene constituie fundamentul ideatic al Partidului Democrat European și se află la baza proiectului european la care România a aderat.
Declarația de intenții a Manifestului „Europa Ridică-te!” este disponibilă online la adresa http://www.democrats.eu/en/basic/declaratia-de-la-bilbao