Comisia de cultură, culte și mass-media
În 23 februarie, la sediul Casei D’Italia, a avut loc prima întâlnire de lucru a Comisiei de cultură, culte şi mass-media. La lucrările acestei comisii a participat domnul Amet Aledin, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice care i-a asigurat pe cei prezenţi de întregul sprijin al Departamentului pentru Relaţii Interetnice în realizarea comună a obiectivelor legate de promovarea diversităţii etnice şi lingvistice, de cultivarea valorilor comune şi a reafirmat disponibilitatea departamentului de a continua proiectele începute în anii precedenţi.
Totodată, domnul secretar de stat a profitat de această întâlnire pentru a le adresa felicitări tuturor membrilor Comisiei de cultură, culte şi mass-media care, prin participarea lor la diverse programe ori manifestări culturale din ţară, au contribuit atât la promovarea imaginii lor, a diversităţii lor culturale, lingvistice şi religioase, cât şi la cultivarea dialogului intercultural.
În continuarea lucrărilor, a fost stabilit calendarul de activităţi pentru anul 2016 şi a fost aleasă noua conducere a Comisiei de cultură, culte şi mass-media.
Noua conducere a Comisiei de cultură, culte şi mass-media este formată din:
– preşedinte: doamna Serin Turkoglu, Uniunea Democrată Turcă din România;
– vicepreşedinte: Ioana Grosaru, Asociaţia Italienilor din România Ro.As.It;
– secretar general: Svetlana Crăciun, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România
Sursa: http://www.dri.gov.ro/comisia-de-cultura-culte-si-mass-media/