Furtuni cu vânt de până la 180 de kilometri pe oră și inundații,
În toată Italia au fost furtuni cu vânt de până la 180 de kilometri pe oră și inundații, în ultima săptămână. Bilanțul morților a ajuns la 29, dintre care 12 doar în Sicilia.
În toată Italia au fost furtuni cu vânt de până la 180 de kilometri pe oră și inundații, în ultima săptămână. Bilanțul morților a ajuns la 29, dintre care 12 doar în Sicilia.
Centrul cultural „Casa d’Italia” din cadrul Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. a găzduit, în data de 25 octombrie 2018, salonul cultural cu tema „Cine suntem noi?”, din seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri și a încheierii Marelui Război. Printre invitații la acest salon cultural s-au aflat și tinerii implicați în proiectul intitulat „Descoperă patrimoniul multicultural al orașului tău”. Acestora le-a...
Andi-Gabriel Grosaru, reprezentantul minorității italiene în Parlamentul României, a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis în vizita de stat întreprinsă în Italia, în perioada 14-16 octombrie. Vizita a fost făcută în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat...
În perioada octombrie – noiembrie, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. participă în calitate de partener la proiectul “Descoperă patrimoniul multicultural al oraşului tău!”, organizat de Alumnus Club UNESCO. Pentru a surprinde panorama celor mai importante obiective care alcătuiesc capitala noastră multiculturală, la acest proiect au fost cooptate, printre colaboratori, aproape toate minoritățile etnice reprezentative din București, cât și alte...
Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Interetnic „Confluențe”, organizat la Iași, în perioada 5-7 octombrie 2018, a avut un succes incontestabil. Dedicat Centenarului Marii Uniri, festivalul organizat cu finanțarea Ministerului Culturii și Identității Naționale s-a bucurat de un entuziasm deosebit din partea publicului spectator, care i-a însoțit, chiar de la început, pe numeroșii artiști ai ansamblurilor minorităților etnice participante....
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a organizat, la Iași, Festivalul interetnic „Confluențe” 2018. Dedicat Centenarului Marii Uniri, proiectul s-a desfășurat în perioada 5-7 octombrie cu finanțarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, sub Patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România.
Pe 21 septembrie, în sala de ședințe a Primăriei din Târgoviște, au avut loc dezbateri prilejuite de un proiect dedicat „Centenarului” și organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher (CNCR-RK) cu susținerea Secretariatului General al Guvernului. „Caravana Marii Uniri” propune, în popasurile pe care le face prin diferite localități din țară, să pună în discuție rolul...
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a participat la cea de-a VI-a ediție a festivalului „Alfabetul conviețuirii”, organizat la Ploiești de Uniunea Elenă din România. Pe scena festivalului, în cele trei zile (21-23 septembrie), au evoluat peste 350 de artiști din România și Grecia, printre care și cei din ansamblul de dansuri tradiționale „Di nuovo insieme”, al RO.AS.IT. Andi-Gabriel Grosaru,...