ADIO, ANTONIO!

Am avut plăcerea de a prezenta una dintre cărţile scrise de Antonio Rizzo, ce ne-a părăsit zilele acestea, poate şi pentru că nu a mai vrut sau nu a mai putut să lucreze la editarea altui „caiet al copilăriei” (metaforă folosită de el pentru a ne aminti că lucrurile mărețe din viață se învață la o vârstă când descoperim lumea în familie şi la școală).

Antonio a fost o persoană deosebită, un italian care s-a stabilit în România, unde a găsit, pe lângă unele dificultăți de diferite feluri, multă afecțiune și simpatie de la italieniști care îl considerau un dar divin pentru că, prin inteligența sa, prin pregătirea intelectuală a reușit să transmită aspecte importante ale culturii și civilizației țării sale.

A scrie despre Antonio la trecut este dificil, pentru că a fost o prezență foarte activă în cadrul Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Societăţii „Dante Alighieri” sau Cesare Pavese, la conferințe organizate în bibliotecile și universitățile românești (București, Cluj-Napoca sau Suceava), la manifestările literar-artistice ale școlilor cu predare intensivă în limba italiană („Aldo Moro”, „Dante Alighieri”, „Ion Neculce”), a scris, a prezentat cărți, spectacole de teatru și cinema, a pictat şi a avut expoziții de pictură.

Las aici, ca omagiu pentru ultima sa călătorie, de data aceasta în lumea de dincolo, unde va întâlni spiritele alese pe care le-a iubit atât de mult, câteva rânduri din prezentarea pe care am făcut-o în 2019 cărții sale dedicate capodoperei lui Manzoni, Logodnicii, pe care a apreciat-o mult, a cunoscut-o şi a comentat-o bine.

Aceasta va fi o floare ce sper să-l însoțească acum într-un loc în care cred că va găsi, în sfârșit, liniștea pe care și-a dorit-o și a meritat-o ​​atât de mult!

ANTONIO RIZZO

Îmi amintesc de o zi de școală

Caietul 4

Vă prezint romanul italienilor: