Tradiția de carnaval merge mai departe
Așa cum carnavalul de la Veneția s-a mutat din piața San Marco pe internet, într-o succesiune de streaming-uri live, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a găsit soluția ca tradiția salonului de carnaval, organizat an de an la sediul său, să continue.
Astfel, pe 13 februarie, oficialități, membri și prieteni ai asociației au fost invitați să participe online la evenimentul cu titlul de mare actualitate „Masca obligatorie”. Evident, a fost vorba despre masca de carnaval. „Cu ocazia carnavalului, oamenii se întâlneau în piața San Marco, mascați, pentru a-și spune secrete unii altora. Am încercat să ținem tradițiile vii chiar și în perioadă de pandemie”, a spus deputatul Andi-Gabriel Grosaru, în cuvântul de deschidere, mulțumindu-le pentru participare domnului secretar de stat Amet Aledin, de la Departamentul pentru Relații Interetnice, precum și celorlalți colaboratori.
„Ne-am fi dorit un carnaval cum îl făceam de obicei, cu toată lumea la Casa d’Italia, cu măști, cu dulciuri… Este o perioadă tristă. Persoane dragi, care abia așteptau evenimentul, nu pot participa. Am spus să nu renunțăm, pentru că omul trebuie să înfrunte orice situație neplăcută, cum este cea de acum. Cu încredere, cu dorință, ducem mai departe tradițiile”, a completat doamna Ioana Grosaru, președintele asociației, care a și prezentat un interesant material despre istoria carnavalului, ale cărui origini se regăsesc în lumea antică.
După prezentarea acestui cadru general, a urmat o expunere a măștilor de carnaval tradiționale italiene, susținută de elevii coordonați de doamna profesoară Nicoleta-Silvia Ioana, de la Colegiul Național „Ion Neculce”. Și Anca Filoteanu, veche colaboratoare a asociației, a vorbit despre principalele tipuri de măști care puteau fi văzute pe străzile Veneției.
De la un eveniment de carnaval nu putea lipsi muzica. Alex Tomaselli și Raluca Stoica au intrat în direct cu o suită de cântece antrenante, care au amintit de ringul de dans plin de la Casa d’Italia, din anii trecuți. Programul muzical a fost completat de un “Adagio” interpretat la pian de Elena Albu.
În locul mesei obișnuite, care încheia petrecerile de carnaval de la centrul cultural al asociației, a fost prezentată o rețetă de dulce de carnaval – crostoli – preluată de la comunitatea de etnici din comuna tulceană Greci. Această rețetă a fost inclusă în mini-rețetarul publicat de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., pe care îl puteți găsi aici.
Le mulțumim, încă o dată, tuturor celor care au participat la salonul „Masca obligatorie”. Sperăm ca la anul să fim față (mascată) în față (mascată).