Ziua mondială a educației
Astăzi sărbătorim, într-un context aparte, Ziua internațională a educației. În anul 1994 UNESCO a decis aniversarea, în data de 5 octombrie, a Zilei internaționale a profesorilor (și prin extensie, a întregului personal didactic) pentru a marca adoptarea în anul 1966 a Recomandării UNESCO / OIM privind statutul profesorilor. Aceasta, alături de Recomandarea din anul 1977 privind statutul personalului didactic din învățământul superior, se constituie într-un reper fundamental, la nivel internațional, cu privire la drepturile și obligațiile profesorilor. Putem astfel spune că aniversăm în această zi atât Ziua internațională a educației dar și Ziua profesorului.
Această aniversare este mai importantă decât de obicei ca urmare a provocărilor pe care mediul educațional trebuie să le înfrunte în contextul pandemiei de COVID-19. Criza medicală a afectat grav accesul la educație a copiilor și tinerilor precum și desfășurarea activităților didactice de către corpul profesoral. Mai mult, aceasta a expus slăbiciunile sistemului de învățământ și a sporit inegalitățile dintre cei cu acces la resurse de orice fel (tehnice, educaționale etc.) și cei defavorizați.
Toate aceste provocări au primit însă un răspuns adecvat prin devotamentul cadrelor didactice. În condiții dificile acestea au reușit să asigure continuitatea actului educațional și participarea tuturor elevilor. Mai sunt încă multe de rezolvat dar, prin eforturile comune ale tuturor actorilor sociali, am pus bazele unui sistem rezilient care va face față provocărilor viitoare.
Mai mult ca niciodată, trebuie să recunoaștem rolul crucial avut de educație în dezvoltarea societății, în crearea de cetățeni activi și în menținerea unui mediu multicultural. Educația este esențială pentru relansarea economică și pentru sporirea coeziunii sociale. Dreptul la învățătură este un drept fundamental și trebuie să facem tot ce este posibil spre a-l garanta.
Nu trebuie să uităm că educația este un proces continuu, ale cărei roade nu se văd imediat, ci se cumulează în timp în fiecare dintre noi. Nu trebui să încetăm a învăța pe tot parcursul vieții întrucât educația reprezintă o șansă individuală spre o evoluție armonioasă, fiecare cetățean educat fiind un plus pentru comunitate.
În încheiere, dorim să le urăm tuturor celor implicați în procesul educațional un călduros La mulți ani!, cât mai multe împliniri profesionale și multă sănătate, pentru a putea transmite în societate lumina cunoașterii și conștiința faptului că dobândirea înțelepciunii și a priceperii reprezintă un efort comun și continuu.