Matera – capitală europeană a culturii 2019
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a organizat salonul cultural „Matera – capitală europeană a culturii 2019. Matera și nu numai…”. Originar din Lecce, scriitorul și publicistul Antonio Rizzo a prezentat, prin intermediul unei proiecții de filme și fotografii, unul dintre cele mai pitorești orașe din sudul Italiei, al doilea cel mai vechi locuit în continuu din lume, după Petra. Expunerea a cuprins și un traseu turistic de neratat pentru cei care ajung în această regiune de poveste a Italiei, care include puncte de atracție precum Pisticci, Taranto, Alberobello, Ostuni și Brindisi.
Cu ocazia acestui salon cultural, a fost inaugurată „Tombola RO.AS.IT.”, toți cei care şi-au dorit să participe contribuind la organizarea jocului prin donații de mici obiecte, astfel încât toate biletele să fie câştigatoare!
Toate evenimentele organizate de RO.AS.IT. în acest an sunt dedicate Centenarului Marii Uniri.