Zilele școlii la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Vaslui. O lecție de istorie și cultură italiană.
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Vaslui, unde învață peste 1000 de elevi și în cadrul căreia funcționează clase bilingve (română – italiană), a fost gazda unui eveniment dedicat italienilor din România. Elevii de la cercul de „Istoria minorităților din România”, îndrumat de profesorul de istorie Constantin Focșa, care a intermediat pezența delegației noastre la școala vasluiană, au avut ocazia să se întâlnescă, față în față, cu reprezentanți ai Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.
După introducerea în tema evenimentului și salutul doamnei Doina Ciubotaru, director al școlii, doamna Ioana Grosaru le-a vorbit elevilor despre prezența italienilor în România, despre contribuția și realizările lor în țară, exemplificând cu câteva obective făcute în jud.Vaslui. Pentru a argumenta cele spuse referitor la emigrație și la ciclicitatea istoriei fost prezentat filmul „Istoria care ne desparte. Istoriile care ne unesc”.
În continuare scriitorul Antonio Rizzo, adresându-se în limba italiană, a ținut o foarte scurtă lecție despre poezia modernă italiană și despre cum se poate concepe o poezie scurtă, temă abordată pe larg în ultimul său caiet din ciclul „Îmi amintesc de o zi de școală”, Caietul 3, care poate fi găsit, de către elevii curioși și studioși la biblioteca școlii, unde RO.AS.IT. a făcut o donație de carte.
În încheiere, din partea gazdelor, elevii de la clasele de limbă italiană, coordonați de profesoara Liliana Botez, au oferit un frumos și emoționant moment artistic.