Prezența minorității italiene în Banat, marcată printr-un eveniment reușit
Evenimentul cultural-artistic „Italienii din România. Prezența minorității italiene în Banat”, organizat de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. la Casa „Adam Muller Guttenbrunn” din Timișoara, s-a bucurat de aprecierea publicului care a venit pentru lansarea seriei de 6 volume „Clanul de Niro”, scrise de Coleta de Sabata, pentru vernisajul expoziției „De la emigrare la integrare”, dar și pentru recitalul de muzică clasică susținut de Bianca Luigia, Maria Stanca, Remus și Roman Remus Manoleanu.
Printre invitații de seamă s-au numărat primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, secretarul de stat Amet Aledin și consulul onorific al Republicii Italiene la Timișoara, Niccolo Maso. Acesta din urmă a vorbit despre colaborarea cu Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. și despre descendenții imigranților din Peninsulă, care duc mai departe relația cu țara mamă.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii și Identității Naționale și s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Italiei în România. Parteneri: Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, Editura „Excelsior Art”, Casa „Adam Muller Guttenbrunn”.
Partener media: Radio România Timișoara.