Eveniment
Astăzi, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. prin Domnul Deputat Andi Gabriel Grosaru a participat la Conferința România spre viitor, Un secol de istorie de la Constituția din 1923 până în zilele noastre” organizat de Ambasada Republicii Italiene la București, Academia Română și Departamentul de Științe Politice al Universității de Studii Roma Tre cu patronajul Curții Constituționale a României.
Evenimentul de mare importanță a adus sub cupola Aulei Academiei Române, academicieni, parlamentari, judecători ai Curții Constituționale a României, profesori universitari specialiști în drept constituțional români și italieni, personalități marcante ale vieții juridice românești, avocați, politologi și pasionați de istorie.
Conferința a celebrat centenarul Constituției de la 1923 și a încercat să identifice o serie de trăsături inovatoare pentru a fi repuse în lumina evenimentelor recente și identificarea unor elemente de continuitate a reformelor. Modificările constituționale de după Revoluția română a deschis perspectiva afirmării și protecției principiilor, valorilor, normelor și instituțiilor în concordanță cu procesul de integrare recentă în Uniunea Europeană.