Prezența minorității italiene în Banat, marcată printr-un eveniment reușit

Evenimentul cultural-artistic „Italienii din România. Prezența minorității italiene în Banat”, organizat de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. la  Casa „Adam Muller Guttenbrunn” din Timișoara, s-a bucurat de aprecierea publicului care a venit pentru lansarea seriei de 6 volume „Clanul de Niro”, scrise de Coleta de Sabata, pentru vernisajul expoziției „De la emigrare la integrare”, dar și pentru recitalul de muzică clasică susținut de Bianca Luigia, Maria Stanca, Remus și Roman Remus Manoleanu. Printre invitații de seamă s-au numărat primarul … mai mult

Evenimente de Ziua Fericitului martir Vladimir Ghika

La data de 16 mai, în bisericile catolice din întreaga țară, s-a ținut Sfânta Liturghie în memoria Fericitului martir Vladimir Ghika. O zi mai târziu, la Biserica Sfântul Anton, doamna Isabela Bonciocat a susținut un recital de orgă in memoriam. Monseniorul Vladimir Ghika este părintele spiritual al centrului cultural „Casa d’Italia”, al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT. „Luna mai este dedicată Sfintei Fecioare Maria. La data de 13 mai s-au împlinit 100 de ani de la ultima apariție a … mai mult

Scrisoare de felicitare pentru Francois Bayrou și Marielle de Sarnez

Ca urmare a alegerilor prezidențiale din Franța, câștigate de Emmanuel Macron, co-președintele PDE Francois Bayrou (foto) a fost desemnat ministru al Justiției, iar Marielle de Sarnez, secretarul general al PDE, a fost desemnată Ministru al Afacerilor Europene în noul cabinet de miniștri francez. Deputatul Andi Grosaru și Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. au transmis o scrisoare de felicitare colaboratorilor din PDE, considerând că nominalizările lor reprezintă un semn excelent pentru viitorul Europei unite.

Italienii din România. Prezența minorității italiene în Banat

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. organizează pe 25 mai, de la ora 17:00, la „Casa Adam Muller Guttenbrunn” din Timișoara, evenimentul cultural-artistic „Italienii din România. Prezența minorității italiene în Banat”. Programul cuprinde lansarea seriei de 6 volume „Clanul de Niro”, scrise de Coleta de Sabata, vernisajul expoziției „De la emigrare la integrare”, un recital de muzică clasică și o expoziție-atelier. Evenimentul este dedicat personalității profesorului emerit doctor inginer Coleta de Sabata, cetățean de onoare al municipiului Timișoara din anul … mai mult

Mihai Niculiță, printre personalitățile române ale anilor 1950-2015

Biografia și activitatea inginerului constructor și poetului Mihai Niculiță sunt prezentate pe larg în cartea „Personalități române și faptele lor 1950 – 2015”, scrisă de Constantin Toni Dârțu. Membru al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., Mihai Niculiță a ajutat, din postura de expert restaurator, și la conservarea monumentelor la realizarea cărora și-au adus contribuția italienii pe teritoriul României.    

Patru deputați au ținut o lecție deschisă la „Dante Alighieri”

Deputații Varujan Pambuccian (Uniunea Armenilor din România), Andi Grosaru (Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT.), Ovidiu Ganț (Forumul Democratic al Germanilor din România) și Silviu Vexler (Federația Comunităților Evreiești din România) au participat la o lecție deschisă în sala de festivități a Liceului Teoretic „Dante Alighieri”. Peste 60 de elevi de la clase cu predare în limba maternă italiană și nu numai au fost parteneri într-o discuție ieșită din tipar, în care au aflat cum funcționează Parlamentul, despre diplomația parlamentară, … mai mult